Andi Mihai Iovu, clasa aVIII-a A
Îmi amintesc de dânsă aşa cum era în acea dimineaţă de cincisprezece septembrie. Aveam pe atunci unsprezece ani, începeam clasa aV-a şi eram puţin intimidat de mulţimea elevilor strânşi pe terenul din faţa şcolii. Pe atunci eram obişnuit ca ochii plini de dragoste ai doamnei învăţătoare să fie aţintiţi asupra celor din clasa noastră. Dar acum eram singuri. Nu ştiu la ce se gândeau colegii mei dar eu căutam un punct de sprijin, căutam pe cineva care să semene cu doamna învăţătoare.
Deodată, în faţa noastră şi-a făcut apariţia o doamnă blondă, înaltă, zveltă. Totul parcă s-a luminat în jur. S-a făcut linişte iar dânsa s-a recomandat: era directoarea şcolii. Imediat am fost atras de zâmbetul cald, de ochii luminoşi, de statura maestuoasă a doamnei ce reuşise printr-o singură ridicare a mâinii şi o privire blândă să liniştească zumzetul stupului din curte. Din acel moment am simţit că-mi va fi dragă şi că ne vom înţelege. Ştiam că este profesoară de geografie şi m-am gândit cât de bine ar fi să fie şi profesoara noastră, mai ales pentru că îmi plăcea geografia foarte mult.
Au început cursurile şi a venit şi timpul orei de geografie. Uşa s-a deschis şi a apărut “Doamna mea”. Ne-a aruncat o privire caldă şi ne-a adresat câteva întrebări. Eu am încercat să mă fac remarcat răspunzând cât mai bine, pentru ca dânsa să fie mulţumită.
A venit momentul explicării noii lecţii. Mi-am dat seama din primul moment că este o profesoară preocupat ca elevii să înţeleagă ceea ce li se explică, nu doar să memoreze. Nu se putea să nu înţelegi ceea ce îţi explica. Calm şi răbdător explica de multe ori acelaşi lucru pentru ca toţi copiii să înţeleagă. Uneori era mai aspră dar pe bună dreptate căci şi eu, ca elev îmi dau, seama că uneori mai întrecem măsura.
Pentru un an ne-a părăsit, dorind astfel să ne arate că atunci când ai lângă tine un om bun, un dascăl devotat trebuie să-l preţuieşti. Acum este din nou profesoara noastră cea dragă, iar eu pentru asta îi mulţumesc şi îi spun “Sărut mâna!”.
Deodată, în faţa noastră şi-a făcut apariţia o doamnă blondă, înaltă, zveltă. Totul parcă s-a luminat în jur. S-a făcut linişte iar dânsa s-a recomandat: era directoarea şcolii. Imediat am fost atras de zâmbetul cald, de ochii luminoşi, de statura maestuoasă a doamnei ce reuşise printr-o singură ridicare a mâinii şi o privire blândă să liniştească zumzetul stupului din curte. Din acel moment am simţit că-mi va fi dragă şi că ne vom înţelege. Ştiam că este profesoară de geografie şi m-am gândit cât de bine ar fi să fie şi profesoara noastră, mai ales pentru că îmi plăcea geografia foarte mult.
Au început cursurile şi a venit şi timpul orei de geografie. Uşa s-a deschis şi a apărut “Doamna mea”. Ne-a aruncat o privire caldă şi ne-a adresat câteva întrebări. Eu am încercat să mă fac remarcat răspunzând cât mai bine, pentru ca dânsa să fie mulţumită.
A venit momentul explicării noii lecţii. Mi-am dat seama din primul moment că este o profesoară preocupat ca elevii să înţeleagă ceea ce li se explică, nu doar să memoreze. Nu se putea să nu înţelegi ceea ce îţi explica. Calm şi răbdător explica de multe ori acelaşi lucru pentru ca toţi copiii să înţeleagă. Uneori era mai aspră dar pe bună dreptate căci şi eu, ca elev îmi dau, seama că uneori mai întrecem măsura.
Pentru un an ne-a părăsit, dorind astfel să ne arate că atunci când ai lângă tine un om bun, un dascăl devotat trebuie să-l preţuieşti. Acum este din nou profesoara noastră cea dragă, iar eu pentru asta îi mulţumesc şi îi spun “Sărut mâna!”.
