Meteoriţii

Ionela Preda VII B

Meteoriţii sunt obiecte din spaţiul cosmic ajunse pe suprafaţa Pământului în urma arderii incomplete în atmosferă a meteoroizilor: bucăţi de material provenite din ciocnirea asteroizilor sau dezintegrarea cometelor.

Atunci când se apropie de soare o cometă se consumă pierzând o mare cantitate din materia sa componentă, îndeosebi apă, pulberi şi fragmente de rocă. După trecerea cometei, aceste rămăşite de materie gravitează un timp în jurul soarelui, apoi se dispersează. Când, datorită rotaţiei sale în jurul Soarelui, Pământului intersectează astfel de aglomerări de materiale, planeta noastră primeşte o adevărată „ploaie” de resturi ale cometei. Unele dintre aceste „ploi de meteoriţi” se manifestă periodic, fiind asociate cu trecerea sau traiectoria unei comete cunoscute, de exemplu: Persidele, în luna august, asociate cu cometa Swift-Tuttle; Leonidele, în luna noiembrie, asociate cu cometa Semple etc.

În medie, pe Pământ cad zilnic aproximativ 250 de tone de resturi cometare. Prin frecare, în contact cu atmosfera terestră aceste resturi de comete devin incandescente, lăsând în urmă o dâră luminoasă. Este ceea ce în limbajul popular a căpătat numele de „stea căzătoare” iar ştiinţific se numeşte meteorit.

Cifra de 250 de tone poate părea impresionantă, dar ţinând seama de vastitatea suprafeţei Pământului, din punct de vedere statistic înseamnă că pe o suprafaţă de un kilometru pătrat cade o data la un milion de ani un meteorit mai mare de 500 de grame. Iar în trei secole de observaţii astronomice se cunosc în jur de zece cazuri în care s-au întâlnit accidente cu victime umane.

Viteze unui meteorit este cuprinsă între 50.000 şi 250.000 de kilometri pe oră. În contact cu straturile înalte ale atmosferei meteoritul suferă o frecare violentă cu aerul, ceea ce îl încetineşte considerabil. În general, frecarea meteoritului cu atmosfera este suficientă pentru ca acesta să dispară în întregime. Dar uneori, când este mai mare sau are o compoziţie mai dură a materiei, meteoritul, sau o parte din el, ajunge pe Pământ. Când meteoritul atinge solul, în funcţie de viteza, mărimea şi compoziţia lui formează un crater cu aspect variat.

Când meteoritul este suficient de voluminos v-a avea şi o energie cinetică mare iar la contact cu solul va forma un crater numit „de explozie”; în urma impactului, de regulă, meteoritul se dezintegrează total.

Când, dimpotrivă, masa meteoritului este mai mică de câţiva kilometri sau zeci de kilometrii, viteza de impact va fi mai mică iar craterul se va numi „de impact” şi, de regulă, meteoritul va rămâne, aproape intact, înfipt în centrul craterului format.