Marea mi-a dat întotdeauna un sentiment profund de libertate şi nostalgia
necuprinsului. Dar mai ales mi-a dăruit apusul, care m-a fermecat cu frumuseţea
lui. Împrejurimile devin întunecate şi miile de culori ale soarelui curg încet
în întuneric.
Acest apus a rămas pentru totdeauna în inima mea. L-am admirat pe insula
unde locuia prietenul meu.
De pe ţărmul pietros, farul părea răsărit din ruinele unei cetăţi
fantastice. Talazurile se spărgeau la mal ca nişte vise rebele. Soarele se
stingea cu fiecare secundă, intra în marea plină de mister. Făcea loc lunii şi
stelelor. Vântul începea să adie, se simţea răcoarea nopţii, foşnetul frunzelor
şi al florilor din grădiniţa prietenului meu mă înfiora atunci. Încă o zi se
stingea încet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu