Costume, armament şi distincţii militare la romani

Prof. Gabriel Sarcină

G.S.I. Constantin Brâncuşi –Peştişani, jud. Gorj

Victoriile obţinute de romani pe câmpul de luptă s-au datorat, în primul rând, disciplinei legionarilor, superiorităţii tacticii de luptă ori abilităţilor comandanţilor. Nu trebuie neglijate nici aspectele legate de costumul militar, armele de atac şi apărare ori distincţiile militare primite după săvârşirea unor fapte de vitejie. Toate acestea au făcut din armata romană una dintre cele mai formidabile maşinării de război din istoria omenirii.

Costumul militar roman, influenţat de etrusci şi de greci, s-a conturat în timp mai ales după reformele iniţiate de generalul Marius, la sfârşitul sec. II î.Hr. Avea două componente: piese de apărare şi piese de atac.

Casca, element de apărare al capului, era confecţionată din bronz iar ulterior din fier. Cuprindea calota, obrăzarele, viziera şi creasta, ultima fiind diferită la soldaţi şi ofiţeri.
Lorica sau platoşa, considerată precursoarea cămăşii cu zale din evul mediu, proteja bustul militarului. În funcţie de grad, romanii foloseau lorica segmentata, alcătuită din benzi metalice dreptunghiulare, şi lorica plumata, alcătuită din benzi metalice sub formă de solzi. Comandanţii legiunilor aveau lorica turnată din două piese, una proteja pieptul şi spatele alta umerii. Pe sub lorică se purta o tunică cu mânecă lungă sau scurtă. Iarna legionarii se înfăşurau într-o manta pentru a se proteja împotriva frigului. Protecţia picioarelor se datora cnemidelor (partea de la genunchi la gleznă) ori sandalelor şi cizmelor.
Indiferent de gradul militar avut legionarii romanii aveau o sabie cu două tăişuri (gladius). Diferenţa consta doar la lungime: 0,50 m pentru infanterie şi 0.70 m pentru cavalerie. Scutul, armă defensivă folosită şi la apărare şi la atac, diferea de la infanterie (formă dreptunghiulară) la cavalerie (formă rotundă, în mijloc avea o formă bombată numită „umbo”). Arma tradiţională a romanilor era suliţa, folosită pentru aruncat. Aceasta avea o lungime de 1,40 m. Cuprindea o piesă metalică, o coadă din lemn şi un călcâi din metal. Asemănătoare suliţei era hasta sau lancea folosită în lupta corp la corp.
Diferenţele dintre romani şi majoritatea adversarilor, în ceea ce priveşte asedierea cetăţilor inamice, constau în faptul că cei dintâi foloseau, sistematic şi raţional, maşini de luptă precum catapulte, berbeci, parasăgeţi şi turnuri de asediu. Din sec. al II-lea d.Hr., inginerii romani au montat maşinile de lansat pe roţi, punând astfel bazele artileriei care se va dezvolta fără precedent în epoca modernă.
Armata romană utiliza foarte des decoraţiile de merit. Existau două ordine: dona minora (conferit soldaţilor şi subofiţerilor) şi dona majora (rezervat oficialilor: tribuni, prefecţi şi ambasadori). Existau şi decoraţii mai prestigioase precum coroanele. Acestea se împărţeau în mai multe tipuri: corona civicus, acordată soldatului care salvase din mâinile duşmanului un cetăţean roman sub ochii generalului; militarul care escalada primul zidul unei cetăţi inamice i se conferea corona muralis; premiul cel mai rar şi mai râvnit era corona obsidionalis sau graminea, în fapt o simplă coroană din iarbă cu care era onorat cel care salvase o cetate asediată sau o întreagă armată de la un pericol extrem.