Întrebări şi răspunsuri

Emanuel Marian Ciocan -cls. a VII-a B

Va exista veşnic viaţă pe Pământ?
Viaţa nu îşi poate continua la nesfârşit existenţa pe Pământ deoarece depinde de soare, iar acesta, ca oricare stea, se va stinge în cele din urmă. Aceasta se va întâmpla peste câteva miliarde de ani. Până atunci trebuie să ne preocupăm de felul în care să tratăm planeta astfel încât ea să asigure în continuare un cămin tuturor vieţuitoarelor cu care o împărţim.

Care energii nu se epuizează?
Vântul, apa în mişcare şi lumina solară se găsesc dintotdeauna pe Pământ. Toate pot fi exploatate în vederea obţinerii de energie. În multe regiuni ale lumii au fost realizate câmpuri eoliene, formate din uriaşe turbine eoliene, ce împânzesc o suprafaţă întinsă pentru a capta energia vântului. Centralele hidroelectrice folosesc forţa apei oprită de diguri. Panourile solare captează căldura soarelui şi pot fi folosite pentru producerea apei calde menajere. În prezent, aceste surse nu pot furniza toată energia necesară întregii lumi, însă ele constituie speranţa pentru viitor.

Estetica simbolismului

Patricia Geanina Croitoru -cls. a VII-a B
Maria Lavinia Cruceru -cls. a VII-a B
Violeta Maria Ilie -cls. a VII-a B

„Simbol”, cuvânt de la care a derivat termenul de „simbolism”, îl descoperim în folclor, în mituri şi în poezia cultă încă din cele mai vechi timpuri. Dacă în romantism simbolul este apropiat de alegorie, fiind un simbol descifrat, aşa cum îl regăsim în „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, în simbolism el sugerează o gamă de sentimente şi idei, implicând analogii şi corespondenţe, având, prim urmare, un anumit grad de încifrare.
Simbolismul îşi găseşte o justificare filosofică în teoria intuiţionistă a lui Henri Bergson, în poezia lui Edgar Allan Poe şi Walt Whitman în pictura lui Edgar Degas, Georges Seurat şi Paul Gauguin iar justificarea socială se datorează eşecului Comunei din Paris, din 1871.
La temelia tehnicii simboliste stau sugestia şi simbolul, corespondenţele şi muzicalitatea. Starea de inefabil se realizează prin sugestie. În acest sens Stéphane (Étienne) Mallarmé preciza: „A sugera –iată visul!”, iar Alexandru Macedonski vedea „poezia viitorului” ca pe „o artă a sugestiei”.
Corespondenţele sunt un model de iluminare a zonelor ascunse ale realităţii. Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor corespondenţe între eul poetului şi lume. Şi tot în categoria corespondenţelor intră analogiile între senzaţii, emoţii şi imagini de naturi diferite.
Muzicalitatea are rostul de a sugera starea de inefabil, de taină a poeziei, iar Macedonski socotea că „arta versurilor este arta muzicii”.
O inovaţie a simbolismului a fost şi introducerea în poezie a versului liber. Poemul „Hinov” al lui Al. Macedonski este printre primele în Europa scrise în vers liber.
Prin suprasolicitarea stărilor sufleteşti profunde, prin tehnica excesivă a expresiei poetice, simbolismul a deschis drumul suprarealismului, ermetismului şi expresionismului din secolul al XX-lea.

Simbolismul

Patricia Geanina Croitoru -cls. a VII-a B
Maria Lavinia Cruceru -cls. a VII-a B
Violeta Maria Ilie -cls. a VII-a B

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în jurul anului 1886, odată cu publicarea articolului „Simbolismul” de Jean Moréas ca o reacţie împotriva retorismului poeziei romantice şi a impersonalităţii poeziei parnasiene. Simbolismul s-a manifestat în poezie. Acest curent continuă, precum romantismul, adâncirea caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovând o tehnică modernă. Aşa se explică faptul că un poet celebru parnasian, Charles Baudelaire, în sonetul „Corespunderi” formulează un principiu fundamental al simbolismului, corespondenţa între senzaţii: „Parfum, culoare, sunet, etc.”
Precum romantismul, simbolismul nu a fost un curent literar unitar. Numai în cadrul simbolismului francez distingem trei direcţii: simbolismul decadent, simbolismul instrumentalist şi simbolismul protestatar.
În cadrul simbolismului decadent se afirmă Paul Verlaine, autorul celebrului poem „Arta poetică”, poem în care formulează un alt principiu fundamental al simbolismului, muzicalitatea: „Muzica înaintea oricărui lucru”. Tot aici îl întâlnim pe Arthur Rimbaud care, într-un sonet celebru intitulat „Vocale”, stabileşte anumite raporturi între vocale şi culori: „A –negru, E –alb, I –roşu, V –verde, O –albastru de azur”.
Simbolismul instrumentalist îi cuprinde pe Stéphane (Étienne) Mallarmé şi André Gide. Acesta din urmă, autor al lucrării „Tratatul cuvântului”, pledează pentru evadarea de real în subconştient; Eugen Lovinescu scria: „Simbolismul reprezintă adâncirea lirismului în subconştient”.
Simbolismul protestatar este ilustrat prin poetul Emile Verhaeren, poetul câmpiilor halucinante şi al oraşelor tentaculare.

Educaţia pentru cetăţenie într-o societate democratică

Prof. Petrică Vasile

Se vorbeşte tot mai mult despre "Educaţia pentru Cetăţenie într-o Societate Democratică" ca despre un fundament al demersurilor educaţionale. Importanţa acestui tip de educaţie este evidenţiată de nevoia de informaţie despre comunitatea şi societatea în care trăim, de întelegerea relaţiilor dintre indivizi, a relaţiilor dintre indivizi şi stat, de conştientizarea rolului pe care îl avem în societate, de cunoaşterea drepturilor şi responsabilităţilor pe care le avem şi de învăţarea modului în care putem participa la conducerea societăţii şi a felului în care putem acţiona eficient pentru binele ei, şi implicit a noastră.
Schimbările fără precedent care au avut loc în ultimele decenii pe întreg mapamondul au dezvăluit o serie de provocări şi probleme frecvente, cărora trebuie să le oferim un răspuns adecvat: colapsul unor structuri politice şi apariţia altora noi; mondializarea economiei, creşterea decalajului economic între tări; dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, trecerea de la societatea industrială la cea informaţională; creşterea populaţiei la nivel mondial; mobilitatea oamenilor în interiorul şi în afara graniţelor statelor; o creştere a recunoaşterii drepturilor popoarelor indigene şi a minorităţilor; lipsa solidarităţii la nivel de societate şi o apatie generală faţă de problemele comunităţii; schimbarea rolului femeii în societate; încălcarea drepturilor omului, agravarea inegalităţilor, etc.
Toate aceste noi provocări au implicaţii complexe asupra pluralismului, a patrimoniului etnic şi cultural şi a diversităţii precum şi a toleranţei, a coeziunii sociale, a drepturilor şi responsabilităţilor colective şi individuale, a dreptăţii sociale, a conştiinţei şi identităţii naţionale şi a libertăţii oamenilor.
Afirmarea cetăţeniei într-o societate democratică se doreşte a fi un răspuns la aceste schimbări care au avut loc precum şi la deficienţele structurilor politice, economice, sociale şi culturale.
Sistemul de educaţie reprezintă o parte esenţiala a răspunsului dat acestor probleme şi provocări. Reflecţia asupra conceptului de educaţie pentru cetăţenie într-o societate democratică este parte integrantă a acţiunii pentru rezolvarea acestor probleme.
Prin cetăţean se înţelege o persoană care are drepturi şi îndatoriri într-o societate democratică. Primul drept este acela de a stabili legea; prima îndatorire este aceea de a respecta legea, exercitându-şi libertatea, dezvoltându-şi iniţiativele, organizându-şi relaţiile cu ceilalţi în cadrul definit de lege. Cetăţenia într-o societate democratică implică astfel autonomia individului ca valoare primară, cu toate riscurile implicate pentru diferitele puteri sociale. În plus, numeroase discuţii şi acţiuni corespunzătoare încearcă să realizeze un fel de moderare a acestei autonomii făcând apel la simţul responsabilităţii şi la cunoaşterea obligaţiilor juridice şi chiar morale pe care le presupune viaţa împreună şi respectarea celorlalţi.
Competenţele de bază asociate cu cetăţenia într-o societate democratică sunt cele determinate de construirea unei persoane libere şi autonome, conştientă de drepturile şi responsabilităţile sale într-o societate în care puterea de a stabili legea îi aparţine (stabilirea regulilor vieţii comunităţii care definesc cadrul în care libertatea este exercitată) şi unde numirea şi controlul asupra persoanelor care exercită această putere se află sub supravegherea tuturor cetăţenilor.
Cei trei factori majori care influenţează abordările cetăţeniei în procesul de învăţare sunt cultura, conţinutul educaţiei şi mediul în care aceasta se desfasoară. Interacţiunile dintre aceşti factori sunt foarte complexe şi subtile şi pot avea consecinţe semnificative.
Scopurile curriculum-ului, organizarea şi structura educaţiei pentru cetăţenie pot fi pe deplin înţelese doar dacă se recunoaşte rolul important al contextului (mediului) în care aceasta are loc.
Contextul poate fi definit fie ca mediul în care cineva trăieşte fie este privit ca un obiect a cărui transformare este necesară în vederea afirmării principiilor legate de drepturile omului. În acest din urmă sens, se impune modificarea contextului pentru a permite fiecărui cetăţean exercitarea drepturilor sale.
Preocuparea pentru coeziune socială joaca un rol central în toate analizele contextuale. Însăşi ideea de context acoperă realităţi care pot fi analizate în diferite moduri. Spre exemplu, putem identifica mai multe niveluri:

-contextele statelor, cu tradiţiile, culturile, instituţiile şi legile lor. Aceste state sunt spaţii şi cadre în care cetăţenii discută, se ceartă, îşi confruntă concepţiile despre cetăţenie, putere, educaţie, viată împreună etc. Studierea şi promovarea educaţiei pentru cetăţenie înseamnă deschidere către diferenţele de contexte dintre state, dar şi către diferenţele din cadrul fiecărui stat în parte, scăpând astfel de reflexele şi stereotipurile care îi determină pe oameni să atribuie anumite caracteristici şi concepţii tuturor cetăţenilor unui stat anume (toţi scoţienii sunt zgârciţi, românii sunt leneşi, etc.);

-contextele locale, în care cetăţenii acţionează foarte uniţi pentru integrarea lor socială; şi avem în vedere ca termenul "local" se poate aplica unor zone de mărimi şi configuraţii foarte variate, de la cartier sau sat până la regiune;
-contextele mai generale, legate de fenomenul de globalizare care se referă la procesele şi tendinţele care includ atât realităţi locale cât şi pe cele ale statului. 
Această distincţie între diferitele contexte, în funcţie de nevoile la nivel teritorial, trebuie completată avându-se în vedere diferitele reţele existente. În lumea contemporană, multe fenomene economice, sociale şi culturale există şi se dezvoltă sub formă de reţele, în funcţie de sisteme de relaţii care nu ţin cont de graniţe, în special de cele politice şi administrative.
Dintre factorii contextuali cei mai importanţi putem aminti: tradiţia istorică; poziţia geografică; structura socio-politică; sistemul economic; tendinţele globale.
Astfel stând lucrurile, scopul principal al educaţiei pentru cetăţenie democratică nu este doar de a informa ci, totodată, de a folosi informaţia pentru a ajuta elevii să înţeleagă şi să-şi îmbunătaţească capacitatea de a se implica în societate. Este la fel de important conţinutul educaţiei, pe cât este de important procesul de predare-învăţare. Demersul presupune o combinaţie între abordările predării şi învăţării, de la didactic la interactiv, atât în interiorul clasei cât şi în afara acesteia. Organizarea oportunităţilor este făcută pentru a promova interacţiunea elevilor, prin intermediul discuţiilor şi dezbaterilor şi încurajarea elevilor pentru a-şi folosi iniţiativa prin proiecte, dar şi prin alte forme de învăţare independentă şi prin experienţe participative. 
Educaţia pentru cetăţenie presupune trei părţi: educaţia despre cetăţenie; educaţia prin cetăţenie; educaţia pentru cetăţenie.
Educaţia despre cetăţenie se concentrează asupra dobândirii şi înţelegerii de către elevi a unor cunoştinţe despre istoria naţională, structurile şi procesele guvernamentale şi viaţa politică.
Educaţia prin cetăţenie presupune ca elevii să înveţe prin intermediul experienţelor practice, participative, în şcoală sau în comunitatea locală şi dincolo de acestea. Acest tip de învătare întăreşte componenta cunoaşterii.
Educaţia pentru cetăţenie cuprinde celelalte doua părţi şi implică înzestrarea elevilor cu un set de instrumente, cunoaştere şi înţelegere, abilităţi şi aptitudini, valori şi decizii, care să le permită să exercite activ şi raţional rolurile şi responsabilităţile cu care se întâlnesc în viaţa de adulţi. Această parte leagă educaţia pentru cetăţenie cu întreaga experienţă educaţională a elevilor.
În concluzie, obiectivele finale ale educaţiei pentru cetăţenie democratică sunt dezvoltarea unei societăţi mai bune prin promovarea unor concepte şi valori de bază, precum: egalitatea, solidaritatea, participarea, libertatea, dreptatea sau pacea. Ea vizează formarea unui bun cetăţean, în sensul transmiterii de cunoştinţe, dezvoltării de deprinderi şi atitudini care să-i permită elevului să perceapă şi să înţeleaga modul în care societatea trebuie să funcţioneze dar şi să contribuie la ameliorarea societăţii în care trăieşte.

The Trope of the Talking Book

Prof. Drd. Daniela Dorobanţu

The migration of blacks to America that began with the transatlantic slave trade, a forced journey of savage horrors is being understood in new ways. If it brought an unwilling people to a strange land, it also initiated the transformation of an African cultural consciousness into an African American one. This forced migration created the contradictory experience of neither being in one world nor welcomed in another. Migration and exile, crossing and even transgressing boundaries has become a natural arena for exploration by the novelists.
These black Africans sold into slavery, nevertheless, carried within them to the New World aspects of their culture that were meaningful and which could not be obliterated in any way. After all, the African was a real traveler through space and time and became the permanent link between Africa and the Americas.
They brought with them a particular topos that recurs throughout black oral narrative traditions and which can be traced ultimately to the Fon and Yoruba cultures of Benin and Nigeria.
The absence of writing among the Africans and its presence among the Europeans is explained by a myth which William Bosman claims to be an answer to the situations.
Thus, it is told that God created the races, but he created the African first. Because of his priority, the African had the first election between knowledge of arts and sciences or writing and all the gold in the world. Because of his avarice, he chose the gold. That is why he was punished by a curse: never would Africans master the fine art of reading and writing.
However, the ex-slave who managed “to steal” some learning from his master was bent on demonstrating to a skeptical public that he could read and write and, by doing this, he was able to transgress the realm of liminality imposed by the white culture hegemony. His text is an answer to the master’s attempt to transform a human being into a commodity. It is obvious that the only way that responded to this abuse was the production of literature. His text becomes the central arena in which persons of African descent could establish and redefine their status within the human community.
James Albert Ukawsaw Gronniosaw’s Narrative is the first text to use this trope of the Talking Book:
“My master used to read prayers in public to the ship’s crew every Sabbath day; when I first saw him read, I was never so surprised in my life, as when I saw the book talk to my master, for I thought it did, as I observed him to look upon it, and move his lips. I wished it would do so with me. As soon as my master had done reading, I followed him to the place where he put the book, being mightly delighted with it, and when nobody saw me, I opened it, and put my ear down close upon it, in great hopes that it would say something to me; but I was very sorry, and greatly disappointed, when I found that it would no speak. This thought immediately presented itself to me, that every body and every thing despised me because I was black.”
This is a compelling anectode, but with a very profound meaning. The book had no voice for Gronniosaw and it simply refused to speak to him or with him.
Why? Well, probably, I should say, because the book constituted a text in which the black man found no echo of his own voice. After all, a more “natural” explanation might have been that the book refused to speak to him because he could not speak Dutch, the language of the enslaver on the ship that transports the newly captured slave to Barbados, the ship’s destination.
What remains consistent is that black people realized they could become speaking subjects only by inscribing their voices in the written word. The trope of the Talking Book became the first revised. It was the first step to turn the oral black culture into a written culture. The main challenge was to make the book finally speak, but speak with a black voice this time.

Copii cu care ne mândrim

Înv. Ioana Cîrpici

Dragi copii şi părinţi, mai întâi aş vrea să vă spun de ce considerăm noi că merită să participaţi la concurs.
După cum vedeţi, formele de evaluare în învăţământul nostru sunt într-o continuă schimbare şi perfecţionare. Credem că nu o dată v-aţi întrebat: „Oare voi putea face faţă acestui examen?”. Considerăm că participând constant la competiţii se diminuează simţitor stresul legat de schimbarea formei de examinare.
Nu aţi vrea să vă puteţi compara cu vărul de aceeaşi vârstă, care locuieşte în alt oraş, sau cu copilul celei mai bune prietene a mamei, pe care vi-l tot dă ca exemplu? Aceasta nu se poate face câtă vreme învăţaţi şi sunteţi evaluaţi în contexte diferite, dar participând cu toţii la aceeaşi competiţie puteţi stabili adevărata ierarhie a colegilor şi prietenilor voştri.
Ba mai mult, să puteţi oferi, prin munca proprie, un premiu şi profesorului de la care consideraţi că aţi învăţat ceea ce ştiţi, ca o formă de recunoştinţă.
Colegul vostru Alexandru Budulan, elev în clasa a II-a B, la doamna învăţătoare Ioana Cîrpici, a înţeles acest lucru şi a participat la Concursul Naţional de Evaluare în Educaţie. Motivat şi cu multă ambiţie, muncă şi perseverenţă a reuşit să obţină la etapa I-a punctaje foarte bune atât la limba romănă (99 p.), cât şi la matematică (83 p.). La etapa a doua a II-a, din luna februarie 2010, s-a clasat pe locul I, obţinând 100 de puncte, cu medalie, la matematică iar la limba română 96 de puncte. Îl felicităm şi vă urăm tuturor mult succes în continuare! Prin rezultatele muncii voastre faceţi cinste şcolii în care învăţaţi!