Estetica simbolismului

Patricia Geanina Croitoru -cls. a VII-a B
Maria Lavinia Cruceru -cls. a VII-a B
Violeta Maria Ilie -cls. a VII-a B

„Simbol”, cuvânt de la care a derivat termenul de „simbolism”, îl descoperim în folclor, în mituri şi în poezia cultă încă din cele mai vechi timpuri. Dacă în romantism simbolul este apropiat de alegorie, fiind un simbol descifrat, aşa cum îl regăsim în „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, în simbolism el sugerează o gamă de sentimente şi idei, implicând analogii şi corespondenţe, având, prim urmare, un anumit grad de încifrare.
Simbolismul îşi găseşte o justificare filosofică în teoria intuiţionistă a lui Henri Bergson, în poezia lui Edgar Allan Poe şi Walt Whitman în pictura lui Edgar Degas, Georges Seurat şi Paul Gauguin iar justificarea socială se datorează eşecului Comunei din Paris, din 1871.
La temelia tehnicii simboliste stau sugestia şi simbolul, corespondenţele şi muzicalitatea. Starea de inefabil se realizează prin sugestie. În acest sens Stéphane (Étienne) Mallarmé preciza: „A sugera –iată visul!”, iar Alexandru Macedonski vedea „poezia viitorului” ca pe „o artă a sugestiei”.
Corespondenţele sunt un model de iluminare a zonelor ascunse ale realităţii. Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor corespondenţe între eul poetului şi lume. Şi tot în categoria corespondenţelor intră analogiile între senzaţii, emoţii şi imagini de naturi diferite.
Muzicalitatea are rostul de a sugera starea de inefabil, de taină a poeziei, iar Macedonski socotea că „arta versurilor este arta muzicii”.
O inovaţie a simbolismului a fost şi introducerea în poezie a versului liber. Poemul „Hinov” al lui Al. Macedonski este printre primele în Europa scrise în vers liber.
Prin suprasolicitarea stărilor sufleteşti profunde, prin tehnica excesivă a expresiei poetice, simbolismul a deschis drumul suprarealismului, ermetismului şi expresionismului din secolul al XX-lea.