Simbolismul

Patricia Geanina Croitoru -cls. a VII-a B
Maria Lavinia Cruceru -cls. a VII-a B
Violeta Maria Ilie -cls. a VII-a B

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în jurul anului 1886, odată cu publicarea articolului „Simbolismul” de Jean Moréas ca o reacţie împotriva retorismului poeziei romantice şi a impersonalităţii poeziei parnasiene. Simbolismul s-a manifestat în poezie. Acest curent continuă, precum romantismul, adâncirea caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovând o tehnică modernă. Aşa se explică faptul că un poet celebru parnasian, Charles Baudelaire, în sonetul „Corespunderi” formulează un principiu fundamental al simbolismului, corespondenţa între senzaţii: „Parfum, culoare, sunet, etc.”
Precum romantismul, simbolismul nu a fost un curent literar unitar. Numai în cadrul simbolismului francez distingem trei direcţii: simbolismul decadent, simbolismul instrumentalist şi simbolismul protestatar.
În cadrul simbolismului decadent se afirmă Paul Verlaine, autorul celebrului poem „Arta poetică”, poem în care formulează un alt principiu fundamental al simbolismului, muzicalitatea: „Muzica înaintea oricărui lucru”. Tot aici îl întâlnim pe Arthur Rimbaud care, într-un sonet celebru intitulat „Vocale”, stabileşte anumite raporturi între vocale şi culori: „A –negru, E –alb, I –roşu, V –verde, O –albastru de azur”.
Simbolismul instrumentalist îi cuprinde pe Stéphane (Étienne) Mallarmé şi André Gide. Acesta din urmă, autor al lucrării „Tratatul cuvântului”, pledează pentru evadarea de real în subconştient; Eugen Lovinescu scria: „Simbolismul reprezintă adâncirea lirismului în subconştient”.
Simbolismul protestatar este ilustrat prin poetul Emile Verhaeren, poetul câmpiilor halucinante şi al oraşelor tentaculare.