Adâncul unui suflet fericit

Daniela Ciocioi VIII A

Această perioadă a vieţii mele a fost destul de urâtă, m-am tot certat cu toate persoanele dragi, simţindu-mă apoi singură şi fără rost.

Supărată m-am aşezat în pat şi am adormit, apoi dintr-o dată m-am trezit într-o lume nouă, minunată. Lumina albă îmi lua privirile, apele adânci sclipeau ca soarele, zările limpezi mă fermecau, mi-aş fi dorit să rămân acolo pentru totdeauna.

La câţiva metri depărtare am zărit o căsuţă mică, roşie, cu patru gemuleţe. Am intrat pe uşa din faţă sperând că voi găsi pe cineva, care-mi putea spune unde mă aflam. Când am păşit în casă, am rămas uimită, erau patru camere uriaşe, însă pe dinafară căsuţa era mică.

În prima cameră am întâlnit un copilaş ce cânta toată ziua la chitară, notele sale erau desăvârşite. L-am întrebat cine este şi unde mă aflu, a ridicat capul, iar ochii au început să-i strălucească, s-a ridicat în picioare şi mi-a întins mâna spunându-mi: EU SUNT DIMA, iar tu te afli în adâncul unui suflet fericit, ştii, chiar dacă sufletul unde suntem este foarte bătrân şi are multe greutăţi, e totuşi curat şi fericit: eu, sunt acest suflet.

Imediat ce am auzit ultimele cuvinte m-am trezit şi mi-am dat seama cât de important este să ai mereu un suflet  de copil.