Lagărele comuniste din România

Gabriel Blaga VII B

Începând cu luna martie a anului 1945, Partidul Comunist Român (P.C.R.) din Republica Populară Română[1] a declanşat o teroare foarte bine organizată împotriva opozanţilor săi politici, sursa de inspiraţie fiindu-i modelul gulagului[2] sovietic[3]. Cu ajutorul sistemului temniţelor şi al lagărelor şi coloniilor de muncă forţată, Partidul Comunist a urmărit distrugerea clasei politice româneşti interbelice, eliminarea elitei intelectuale a României, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi şi greco-catolici care se opuneau comunismului şi, în general, represiunea împotriva tuturor acelor persoane care s-au împotrivit instaurării aşa-numitei „democraţii populare”, impuse de regimul comunist după Al Doilea Război Mondial.

În anii comunismului, în România au existat patruzeci şi patru de penitenciare principale şi şaptezeci şi două de lagăre de muncă forţată destinate special deţinuţilor politici, opozanţi ai sistemului. Acestea erau răspândite pe întreg teritoriul ţării, dar cu precădere se găseau în sudul acesteia. Majoritatea deţinuţilor politici au trecut prin cel puţin două dintre lagărele sau închisorile comuniste destinate lor. Aceste instituţii ale statului român se aflau tot sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi pot fi clasificate în următoarele categorii:

• penitenciare ale reeducării (caracterizate prin aplicarea modelelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă) existau la: Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsulă etc.;
• închisori de exterminare a elitei politice şi intelectuale existau la: Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti etc.;
• lagăre de muncă existau la: Canalul Dunăre - Marea Neagră (Peninsulă, Poarta Albă, Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei etc.;
• închisori de tiraj şi tranzit existau la: Jilava, Văcăreşti etc.;
• închisori de anchetă existau la: Rahova, Malmaison, Uranus etc.;
• închisori pentru femei existau la: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni etc.;
• penitenciare pentru minori existau la: Târgşor, Mărgineni, Cluj etc.;
• penitenciare spital existau la: Târgu Ocna, Văcăreşti etc.

Abuzurile asupra persoanelor şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic aplicate deţinuţilor din aceste penitenciare ale deţinuţilor politici. Dintre aceste pedepse amintim doar câteva:

• diferite metode de tortură –spre exemplu, în lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi într-o cutie fără acoperiş o noapte întreagă;
• munca forţată –condiţiile de muncă din lagărele şi coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure şi mai greu de imaginat pentru noi. Deţinuţii erau puşi să muncească până la epuizare fizică şi psihică în condiţiile în care normele zilnice de muncă erau totdeauna mărite de la o zi la alta iar hrana pe care o primeau era un fel de terci, lipsit de orice valoare nutritivă. Cu toate aceste condiţii vitrege impuse, neîndeplinirea normei de muncă atrăgea pedepsirea „leneşului” prin bătaie, atârnarea cu capul în jos sau aruncarea la carceră;
• izolarea –izolatoarele din închisori au fost numite diferit de către deţinuţii care au trecut prin ele: „zarcă” se numea cel de la penitenciarul Aiud, „neagră” cele din Sighet şi Jilava, „cazincă” cel din Suceava etc. Condamnaţii din secţiile speciale au executat chiar pedepse într-o izolare totală, în condiţii de mizerie şi înfometare extreme, greu suportabile de către orice persoană;
• cazarea –un fenomen caracteristic penitenciarelor româneşti a fost cel al suprapopulării închisorilor. În cei mai mulţi ani de detenţie, condamnaţii politici au dormit pe jos, pe rogojini sau în celule neîncălzite pe toată perioada detenţiei şi indiferent de anotimp. Spre exemplu, unii nu aveau nici măcar dreptul la pernă şi aşternut;
• alimentaţia şi asistenţa medicală –în general, alimentaţia era aceeaşi în întregul sistem penitenciar, cu deosebirea că la secţiile pentru deţinuţi politici aceasta era foarte puţină şi de foarte proastă calitate, insuficientă supravieţuirii. În privinţa asistenţei medicale, aceasta era de cele mai multe ori absentă. Unora dintre deţinuţi le era interzis chiar dreptul la asistenţă medicală. În unele cazuri, pentru a se obţine o asistenţă medicală mai bună a fost nevoie ca deţinuţii să recurgă la greva foamei. În astfel de cazuri, fiind suspectaţi că urmăresc obţinerea unor avantaje prin greva foamei, deţinuţii au fost lăsaţi în cea mai cruntă mizerie, alături de tineta cu fecale, săptămâni întregi. Dimpotrivă, dacă erau suspectaţi că vor să îşi ia cu adevărat viaţa, deţinuţii erau alimentaţi artificial şi abuziv, împotriva voinţei lor.

La începutul anilor 1950, în aceste lagăre comuniste lucrau aproximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 numai la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Însă o cifră exactă a populaţiei din temniţele comuniste, pe toată perioada existenţei lor, nu se cunoaşte. S-au identificat în arhiva fostei Direcţii Generale a Penitenciarelor un număr de aproximativ 90.000 de fişe de foşti deţinuţi politici, încarceraţi în perioada 1945-1989, însă numărul real al victimelor comunismului este mult mai mare, având în vedere că mulţi deţinuţi politici au fost încarceraţi fără proces iar actele lor de detenţie nu au fost întocmite. Trebuie ţinut cont şi de faptul că regimul comunist a încercat mereu să ascundă dimensiunea reală a acestei represiuni.

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste, înfiinţată după evenimentele din decembrie 1989, a ajuns la concluzia că în jur de 600.000 de persoane au fost condamnate pe criterii politice în perioada 1945-1989, iar în total se poate estima că cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la aproximativ două milioane de persoane.

---

[1] Republica Populară Română (prescurtat: R.P.R.) a fost numele oficial purtat de România de la abdicarea regelui Mihai I, eveniment petrecut pe 30 decembrie 1947, până la adoptarea unei noi constituţii care proclama Republica Socialistă România (R.S.R.), la 21 august 1965.

[2] „Gulag” este o prescurtare a numelui „Administraţiei Generale a Lagărelor de muncă” din fosta U.R.S.S. În limba rusă, grafia originală a numelui este „Glavnoe upravlenie ispravitelno-trudovîh lagherei”. Instituţia a fost o ramură a poliţiei interne (miliţia) şi a serviciilor de securitate sovietice care controlau sistemul penal al lagărelor de muncă forţată şi a închisorilor şi lagărelor de detenţie şi de tranzit asociate. Deşi grafia originală rusească foloseşte numele de „Gulag” numai la singular, acesta nu a denumit niciodată un singur lagăr ci totalitatea acestora din subordinea instituţiei.

[3] Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) a existat din 1922 până în 1991. Formarea sa a fost punctul culminant al Revoluţiei ruse din 1917, cea care l-a îndepărtat de la putere pe ţarul Nicolae al II-lea. U.R.S.S. era constituită din mai multe Republici Sovietice Socialiste (R.S.S. -uri). Numărul acestora a variat de-a lungul timpului; la data dezmembrării, U.R.S.S. număra cincisprezece republici componente. Un soviet a fost, la origine, un consiliu local al muncitorilor în ultimele zile ale Imperiului Ţarist. Aceste consilii şi termenul prin care erau numite au fost adoptate de bolşevici care le-au văzut ca pe unitatea de organizare de bază a societăţii.

Coordonatori Nr.4 şi Nr.4 bis

Coordonatori Nr.4 (Revista pentru elevi)
Prof. Constantin Sandulian
Prof. Petrică Vasile

Coordonatori Nr.4 bis (Revista pentru profesori)
Prof. Constantin Sandulian
Prof. Petrică Vasile

Coperta Nr.4

Rebus de fizică

Prof. Paul Enache

Orizontal                                                                                                                                                                                                            

1. Mărime fizică -măsură a interacţiunii;
2. Se măsoară în metri pe secundă;
3. Se măsoară în Pascali;
4. Corp aflat în mişcare;
5. Unitatea de măsură pentru distanţă (SI);
6. Corp considerat fix faţă de care se face evaluarea mişcării;
7. Unitatea de măsură a intervalului de timp (duratei).

Vertical: Ce studiază fizica?

Premiul III

Concursul Naţional de Reviste Şcolare (2013)

Premiul III -Etapa judeţeană

Zâmbete... chinezeşti!

Nepotul şi bunicul[1]

Maestrul Ai avea un nepot de vreo zece ani, poznaş şi cam nedat cu învăţătura, fapt pentru care bunicul îi trăgea adeseori câte o chelfăneală zdravănă. Cu toate acestea, băiatul nu dădea semene să se îndrepte. Tatăl său, temându-se că unicul său fiu ar putea s-o păţească rău de tot din cauza acestor chelfăneli, intervenea pe lângă maestrul Ai, în favoarea celui mic. Dar bătrânul se înfuria şi-l snopea şi mai tare pe băiat în bătăi.

Într-o zi, cu ninsoare multă şi caldă, îl prinse pe nepot jucându-se cu bulgări de zăpadă. Bunicul îl obligă să îngenuncheze în troian, scoţându-i şi haina de pe el. Văzând suferinţa fiului, tatăl îşi scoase la rându-i haina şi îngenunche alături de cel mic. Surprins, maestrul Ai întrebă:

-Fiul tău e vinovat, şi-şi merită pedeapsa. Dar de ce naiba stai şi tu acolo, lângă el, în genunchi?

-De vreme ce ţii ca fiul meu să moară de frig, răspunse calm tatăl, vreau ca şi fiul tău să moară la fel.

Maestrul Ai fu adânc impresionat de răspuns şi de atunci nu se mai atinse de cel mic.

Speranţă

Un fiu nedemn, cu copii la rândul lui, îşi trata totdeauna tatăl cu asprime. Acesta se făcea însă că nu observă, iubindu-şi din ce în ce mai mult nepotul, pe care îl purta în braţe cât era ziua de lungă.

Uimit, un vecin îl întrebă:

-Fiul tău este o odraslă nedemnă. Pentru ce-l iubeşti, atunci, atât de mult, pe fiul lui?

-Păi, explică bătrânul, vreau să-l cresc cât mai bine până s-o face mare, cu speranţa că într-o bună zi îl va învăţa minte pe tatăl său.

Fiul nătâng

Un om bogat din Suzhou avea un fiu nătâng. La vârsta de treizeci de ani, el trăia încă pe spinarea tatălui, care împlinise cincizeci de ani.

Într-o zi, ei întâlniră un astrolog, căruia îi cerură să le alcătuiască horoscoapele[2]. Astfel, astrologul proroci că tatăl va trăi optzeci de ani iar fiul şaizeci şi doi.

Auzind aceasta, fiul izbucni în plâns:

-Vai! Vai! Tatăl meu va muri la optzeci, se văită el. Oare cine o să-mi dea să mănânc în ultimii doi ani ai vieţii mele?

---

[1] Aceste povestiri cu haz au fost selectate din lucrarea „Supă de ginseng. Povestiri umoristice chineze”, apărută la Editura Pentru Turism, Bucureşti, 1990, traducători: Xu Wende, Lia-Maria Andreiţă, Ion Andreiţă.

[2] În ţările asiatice acest lucru este unul obişnuit, familiile dorind astfel să afle ce le rezervă viitorul. De menţionat că există o mare diferenţă între astrologia asiatică, cu adânci rădăcini în culturile şi religiile ţărilor din zonă, şi ceea ce se înţelege la noi prin astrologie şi horoscop.

Întâmplări de altădată!

Peste mâini, cu lopata[1]

 S-a întâmplat la Gdansk. Un paşnic cetăţean al acestui port polonez la Baltica a fost internat în spital cu fracturi la ambele braţe, cauzate de o pietricică. I-a intrat, pe drum, în pantof, a povestit el. În loc să se aplece, să se descalţe şi să o scoată din pantof, a considerat că este mai comod să o azvârle afară prin zvâcnituri repetate ale piciorului. S-a prins cu mâinile de un stâlp de beton şi a început să-şi agite straşnic piciorul. Zărindu-l zvârcolindu-se, doi trecători şi-au închipuit că au de-a face cu un caz de electrocutare. Şi, cum unul avea o lopată pe umăr, a luat-o şi a aplicat, rapid şi viguros, câte o lovitură „salvatoare” peste fiecare braţ al cetăţeanului, „deconectându-l”, astfel, de presupusa sursă de curent.

Radiografiile de la spital au vădit -după cum a notat cu simţul umorului, medicul de gardă în nota constatativă- mai mult decât bunăvoinţă din partea celor cu lopata.

 

Un cal este un cal

Poate poliţia amenda un călăreţ care circulă noaptea, fără a avea lumină de avertizare atârnată de patruped, pe străzile oraşului? Această întrebare s-a ridicat în faţa unui judecător din Pittsburg (Pennsylvania). Ron Nestor, de 34 de ani, călărind în stare de ebrietate prin urbea natală, a „ciocnit” un camion, „ambele vehicule suferind -conform procesului verbal întocmit- însemnate avarii”. Apărătorul omului din şa, Irving Bloom, s-a declarat optimist în ceea ce priveşte posibilitatea clientului său de a câştiga procesul intentat. „Un cal este totuşi un cal, nu un vehicul”, afirmă el, întemeindu-şi pledoaria pe un precedent: într-un caz asemănător, petrecut în urmă cu trei ani, Tribunalul suprem din statul federal american Utah a hotărât că vina nu poate fi decât a vehiculului.

 

Şi computerele au scăpări

Unui cetăţean din regiunea centrală a Franţei nu i-a venit a-şi crede ochilor citind ordinul de chemare la îndeplinirea serviciului militar, găsit, într-una dintre zile, în cutia poştală. Pentru că recrut fusese mai demult iar pentru o eventuală concentrare i se părea a fi pre târziu. Tocmai sărbătorise a 91-a aniversare. O mică greşeală a computerului, i s-a răspuns, fiind adăugate scuzele de rigoare pentru punerea, zadarnică, pe drumuri. Ziarele care inserează întâmplarea, o însoţesc şi de un comentariu. Ori fi având, ele, şi computerele scăpări, dar în domeniul militar, oricât de mici ar fi acestea, declanşează în opinia publică alarme foarte mari asupra riscului unei erori în urma căreia n-ar mai rămâne nici cine şi nici cui să se ceară scuze.

---

[1] Aceste întâmplări adevărate au fost culese din almanahul „Lumea ‘90”, apărut în 1990 editat de revista „Lumea”, Bucureşti.

Ideas can open doors to a new world

Rahela Dinculescu VII A

Presentation in the Public Speaking Competition

Ideas are very important to us. With just one single idea we can create a great world.

What are ideas? Ideas are something that comes to your mind creating a new way of thinking.

Let’s analyze the word:

I comes from imagination. Having imagination is one of the most amazing gifts we were endowed and with this little thing called imagination we can create the whole world of an idea.

D is from direction, dedication. We have to know what the ideas are meant for and then we need dedication to fully put it into practice.

E comes from effect. It has to be something able to achieve a completely different effect on the world as doing something different than others and that makes the real difference.

A comes from attitude and that means that having a good attitude you can become stronger and also can make you not give up when you think nobody wants your idea.

In fact, our world began with a single idea. With just one idea, God created a world for us.

That is the first example, but the passing of the years gave us many other examples.

For instance, Christopher Columbus –starting from the idea that the planet was round (even though everyone thought he was crazy), he went to prove that he was right. He had imagination, then direction sailing around the world and, mostly, dedication to fulfill his dream. He changed the world and proved he had attitude to support his idea even though many people discouraged him. At last he succeeded.

Another one is Albert Einstein –with his ideas created a new way of thinking in the world He had the imagination and made everyone see and believe his ideas were right.

But, why not take Mihai Eminescu as an example. With his idea of writing to his lover, he creates a whole world of poem, but, more important is the fact that he opened not only his lover’s heart, but the whole nation’s fondness for his writing. Reading his poems, the people discover the true meaning of love.

Let’s imagine what we can compare ideas with!

An idea may be compared with a bud which turns into a marvelous flower and then into a delicious apple. Ideas are the same. Starting with just one single word, it develops into a full-blown idea. Eventually, it becomes a life changing.

Moreover, we can compare an idea with a poem. You start with just one single word and in no time it becomes a line. Next, a verse and before you know it, you created a truly touching poem.

Ideas are very creative, full of imagination, full of youthful energy. No wonder that kids come up with the most amazing ideas. Just to escape the punishment for stealing cherries from his neighbours’ garden or not helping his mother, we can see Nică from Ion Creangă’s Childhood Memories creating things or discover theories that not even Einstein thought about.

Finally, with the image of glamorous models at the back of our mind, I go on saying that by means of their ideas, people have the power to build lives. They may try to find ways to change the world, but it is up to each of us to pick up the ball and run with it, turning the whole battle of making ideas really work into a battle of wills. Ideas can create, but also destroy things. They can bring peace, but also war. They can bring hate, but also love. Ideas can open “doors” both ways. That’s why, we have to be careful because we can create a new world, a better one maybe, or, in a blink of an eye, we can destroy it. Let’s choose together the right thing!

Let’s combine our ideas, let’s attach our flower buds into just one tree and see them blossoming and making delicious apples. Then we can say we succeeded. Thus, the word IDEA becomes IDEAS with Success as the final reward: a New World where the strongest ideas are real weapons to make the world a better place to live in.

Adâncul unui suflet fericit

Daniela Ciocioi VIII A

Această perioadă a vieţii mele a fost destul de urâtă, m-am tot certat cu toate persoanele dragi, simţindu-mă apoi singură şi fără rost.

Supărată m-am aşezat în pat şi am adormit, apoi dintr-o dată m-am trezit într-o lume nouă, minunată. Lumina albă îmi lua privirile, apele adânci sclipeau ca soarele, zările limpezi mă fermecau, mi-aş fi dorit să rămân acolo pentru totdeauna.

La câţiva metri depărtare am zărit o căsuţă mică, roşie, cu patru gemuleţe. Am intrat pe uşa din faţă sperând că voi găsi pe cineva, care-mi putea spune unde mă aflam. Când am păşit în casă, am rămas uimită, erau patru camere uriaşe, însă pe dinafară căsuţa era mică.

În prima cameră am întâlnit un copilaş ce cânta toată ziua la chitară, notele sale erau desăvârşite. L-am întrebat cine este şi unde mă aflu, a ridicat capul, iar ochii au început să-i strălucească, s-a ridicat în picioare şi mi-a întins mâna spunându-mi: EU SUNT DIMA, iar tu te afli în adâncul unui suflet fericit, ştii, chiar dacă sufletul unde suntem este foarte bătrân şi are multe greutăţi, e totuşi curat şi fericit: eu, sunt acest suflet.

Imediat ce am auzit ultimele cuvinte m-am trezit şi mi-am dat seama cât de important este să ai mereu un suflet  de copil.

Peisaj

Daniela Ciocioi VIII A 

E minunat, multicolor, îi uimeşte pe toţi. Razele de soare strălucesc precum scânteile de foc şi străpung ramurile copacilor. Flori gingaşe zâmbesc ca un roi de fluturi. 

Lumina face minuni în tot locul. Firele de iarbă, de culoarea smaraldului se leagănă odată cu frunzele sub adierea blândă a vântului de vară. Mulţimea de copaci te face să te simţi ca întru-un labirint. Potecile înguste te sperie puţin când se lasă seara, însă peisajul perfect conturat te uimeşte. 

Râul coboară lin şi mângâie pietrele. Te alină cu sunet dulce cântecul păsărilor. 

Pământul catifelat răcoreşte zilele fierbinti. Atunci când plouă, stropi fini cad pe frunze şi pe peticile florilor trezindu-le. 

Asa-i pădurea prin care am copilărit.

Ferma animalelor

Gabriel Blaga VII B

La vremea apariţiei sale[1], în ziarul New York Time se sublinia că „Ferma animalelor este o fabulă politică plină de înţelepciune, de compasiune şi de învăţăminte pentru vremurile pe care le trăim”. Într-adevăr, ca în orice fabulă, animalelor li se atribuie însuşiri şi desfăşoară activităţi omeneşti: vorbesc, gândesc, citesc, scriu, învaţă, se organizează şi construiesc. George Orwell spune despre „Ferma animalelor” că este prima carte în care încearcă, în plină cunoştinţă de cauză, să facă să fuzioneze scopul politic cu scopul artistic într-un tot unitar.

Acţiunea se petrece la ferma „Conacul”, deţinută de domnul Jones, care se purta rău şi neglijent cu animalele. La fermă trăiesc numeroase animale: raţe, vaci, porci, găini, porumbei, câini, calul Boxer, măgarul Benjamin sau corbul Moise. Însă cel mai deştept şi mai înţelept dintre toţi era „Seniorul”, un porc bătrân din rasa „Middle White”, câştigător a numeroase concursuri[2]. Acesta din urmă avusese un vis ciudat cu câteva seri în urmă: cum ar arăta lumea animalelor fără oameni. Seniorul dorea să facă cunoscut visul său tuturor şi de aceea toate animalele de la fermă se întâlnesc în hambarul cel mare imediat ce domnul Jones se retrage. Pe întuneric, Seniorul le vorbeşte despre „Om”, singurul duşman al animalelor. Omul este singurul care consumă şi nu produce. De aceea se impune să scape de om pentru ca produsele muncii lor să le aparţină. Trebuie să facă o revoluţie! Mai mult, pentru a le motiva şi a le întări, le învaţă un cântec străvechi numit „Animale din Anglia”, care devine imnul animalelor de la fermă.

După această întâlnire nocturnă, trei zile mai târziu, Seniorul moare liniştit, în somn.

Între timp, domnul Jones, căruia îi plăcea să bea, uită să dea animalelor de mâncare. Aceasta este picătura care umple paharul şi animalele se revoltă.

Revoluţia a avut loc… înainte de a fi pregătită. După o adevărată încăierare, domnul Jones este alungat iar animalele pun stăpânire pe fermă.

Conducători ai revoluţiei fuseseră porcii Snowball şi Napoleon. Primul lucru pe care cei doi în fac după alungarea domnului Jones este schimbarea numelui fermei din „Conacul” în „Ferma animalelor”. Iar pentru ca totul să se schimbe radical la noua fermă, Snowball şi Napoleon, rezumă principiile animalismului la şapte precepte:

1. Oricine merge pe două picioare este duşman;

2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi este prieten;

3. Nici un animal nu va purta haine;

4. Nici un animal nu va dormi într-un pat;

5. Nici un animal nu va bea alcool;

6. Nici un animal nu va ucide un alt animal;

7. Toate animalele sunt egale.

Animalele de la fermă sunt încântate de schimbarea realizată. Acum muncesc cu spor şi voie bună pentru ca tot ce produc este folosit de ele şi pentru ele. Nu mai există foamete ci prosperitate. Snowball pune la punct un program de educaţie pentru toate animalele, aduce tot felul de inovaţii care să le uşureze munca şi traiul, instituie ore şi zile de odihnă, creează un drapel verde al animalelor, rezumă cele şapte precepte în doar două propoziţii pentru a le ajuta să le memoreze şi pe animalele mai „proaste”: „Patru picioare bine, două picioare rău!” Ba chiar plănuieşte o Republică a Animalelor, după înlăturarea definitivă a oamenilor, şi proiectează o moară de vânt pentru a produce electricitate.

Veste preluării fermei „Conacul” de către animale şi marea prosperitate la care ajunsese „Ferma Animalelor” în urma muncii în comun şi în folos propriu, bazată pe o bună administrare, fac înconjurul lumii. Oamenii vorbesc cu admiraţie şi teamă despre rezultatele obţinute iar animalele de pretutindeni privesc ferma ca pe un Rai pe pământ unde toate îşi doresc să ajungă.

Dar după un timp şi la „Ferma animalelor” intervin invidia, lăcomia, corupţia, dorinţa de înavuţire, dorinţa de putere, schimbarea principiilor iniţiale după bunul plac al celor care conduc, dorinţa acestora pentru un trai cât mai bun pe spinarea celorlalţi etc.

Porcii, fiind mai inteligenţi decât celelalte animale, ajung să conducă ferma şi uşor-uşor să folosească acest lucru în avantajul lor. De exemplu, prima dată s-a observat dispariţia unei cantităţi din producţia de lapte. Misterul s-a dezlegat când animalele au descoperit că laptele era amestecat în hrana porcilor. S-au revoltat şi au protestat dar porcii au ştiut să aplaneze conflictul motivând că muncesc mai mult decât toţi, depun un efort mai mare şi au nevoie de hrană multă şi consistentă pentru a fi sănătoşi şi a lucra în folosul şi spre binele tuturor.

Chiar dacă erau mereu în fruntea animalelor de la fermă şi participau foarte activ la şedinţele comune desfăşurate pentru a se sfătui cu toţii şi a hotărî ce vor face pe mai departe, devine tot mai evident că porcii Snowball şi Napoleon nu au aceeaşi viziune asupra viitorului fermei. Invidios pe Snowball şi pe realizările lui, Napoleon reuşeşte să-l alunge de la fermă, omorându-l. Napoleon fură planurile pentru moara de vânt şi ajutat de porcul său de încredere, Squealer, spionul numărul unu, şi de câinii crescuţi şi dresaţi numai de Napoleon, schimbă principiile iniţiale, transformându-le în unele favorabile lui şi tuturor porcilor, prin adăugarea a două-trei cuvinte la sfârşitul lor:

4. Nici un animal nu va dormi într-un pat cu aşternuturi.

5. Nici un animal nu va bea alcool în exces.

6. Nici un animal nu va ucide un alt animal fără motiv.

7. Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.

Schimbarea preceptelor este întotdeauna precedată de modificări în comportamentul porcilor: porcii se mută în casă, dorm în pat, mănâncă tot ce este mai bun deoarece ei învaţă şi îşi folosesc memoria. În tot acest timp, celelalte animale muncesc din greu, cu hrană puţină dar sunt încă mulţumite pentru că se bucură de libertate şi nu mai trăiesc în sclavie. Dacă se întâmplă să protesteze la unele schimbări, porcii le mint şi le fac să creadă că nu au înţeles bine principiile iniţiale sau că nu le-au reţinut bine. Şi le duc să le citească pe cele noi, modificate, pentru a le împrospăta memoria.

Totul se schimbă tot mai mult la fermă. Porcii profită în folosul lor de munca animalelor. Ca şi în comunism, tot ce este bun nu se mai datorează tuturor ci iubitului conducător Napoleon. Îi conferă acestuia numeroase medalii şi tot mai multe privilegii.

Porcii schimbă numele imnului transmis de Senior din „Animale din Anglia” în „Tovarăşe Napoleon”. Porcii huzuresc împreună cu cei din neamul lor pe spinarea celorlalte animale. Printre locuitorii fermei impun frica şi teroarea fiind slujiţi de spioni şi câini de încredere.

Viaţa animalelor de rând devine tot mai grea, ele trudesc din greu (mai ales calul Boxer) sub noile devize inventate de Napoleon, precum: „Am să muncesc mai mult” şi „Tovarăşul Napoleon are întotdeauna dreptate”.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Îmbătat de puterea absolută la care ajunsese şi pierzându-şi simţul realităţii, până la urmă Napoleon încalcă şi primele două precepte pe care se întemeiase viaţa cea nouă şi fericită a „Fermei Animalelor”. El transformă sinteza lui  Snowball din „Patru picioare bine, două picioare rău!” în „Patru picioare bine, două picioare mai bine!”, deoarece acum el încheiase tot felul de afaceri cu oamenii. Vindea produsele fermei şi obţinea lucruri care-i erau lui de folos şi porcilor dar nu şi celorlalte animale de la fermă.

Pentru a întreţine şi întări bunele relaţii cu oamenii, Napoleon organizează diferite banchete unde porcii şi oamenii chefuiesc, joacă cărţi şi se îmbată. Ultimul dintre aceste banchete trezeşte raţiunea animalelor care îşi înfrâng frica şi luptă împotriva porcilor.

Astfel ia sfârşit „Ferma Animalelor”.

---

[1] 1945 în Anglia, 1946 în Statele Unite.

[2] La expoziţii fusese prezentat sub numele de „Frumosul din Willingdon”.

Popa Tanda

Oana Năstasie VII B

Părintele Trandafir, fiul dascălului Pintilie din Butucani, devine preot în satul natal. Oamenii din Butucani sunt înstăriţi şi gospodari dar nu le place să li se spună verde-n faţă ce defecte au. Ori, tânărul preot, deşi om cumpătat, harnic şi gospodar, este mult prea sincer şi direct şi nu poate trece cu vederea defectele acestea, motiv pentru care sătenii nu îl agreează. Ei fac intervenţii la protopop şi obţin transferul părintelui Trandafir de la ei din sat în Sărăceni, aşezat pe Valea Seacă.

Locuitorii din Sărăceni erau neînchipuit de leneşi şi lipsiţi de orice spirit gospodăresc, astfel încât aspectul satului era unul deplorabil. Hotărât să schimbe lucrurile, părintele le vorbeşte oamenilor veniţi în număr mare la biserică, pentru a-l vedea pe noul popă, despre necesitatea şi binefacerile muncii, dar în scurt timp oamenii nu mai frecventează biserica. Umblă apoi din casă în casă pentru a-i convinge pe fiecare, dar nu reuşeşte nici în acest fel.  Începe atunci să îi ironizeze pe săteni, ba chiar să îi batjocorească, fără însă a reuşi să-i clintească din nepăsarea lor. Şi după atâta „tăndălitură[1]” oamenii l-au numit „Popa Tanda” şi aşa i-a rămas numele. Ca să scape de el, sătenii din Sărăceni merg la episcopie şi cer mutarea părintelui Trandafir din localitate, dar episcopul nu îl mută.

După doi ani de încercări zadarnice, părintele constată că i s-au terminat toate resursele de trai iar casa lui devenise mai ceva ca a sătenilor: „O soţie bolnavă, trei copii mici, al patrulea de lapte, o casă numai hârb: prin pereţi se furişa neaua, cuptorul afuma şi acoperişul era tovarăş cu vânturile, iar hambarele goale, punga deşartă şi sufletul necăjit.”

Împins de necesitatea de a-şi hrăni familia, preotul se apucă de lucru: repară casa, îngrădeşte curtea, cultivă grădina, împleteşte lese[2] pe care le vinde la târg pe bani buni. Face cumpărături pentru ziua de Rusalii şi se întoarce acasă. Viaţa preotului se schimbă: „Preoteasa avea rochie nouă, cei trei [copii] mai mărişori aveau papucaşi din oraş, Măriuca cea mai micuţă avea o pălărie de paie cu două flori roşii, iară pereţii erau albi chiar şi pe dinafară, ferestrele erau întregi, casa era luminoasă şi icoana Sfintei Mariei Maicii Preacurate se vedea bine cum era pusă sus, între ferestre, şi împodobită cu florile crescute pe marginea straturilor. Făină albă, carne, unt, ba chiar şi zahăr a adus popa de la oraş.”

Rezultatele muncii părintelui Trandafir nu întârzie să se vadă iar situaţia familiei sale devine tot mai prosperă. Sătenii văd, se minunează de cele făcute de părinte şi încet, încet îi urmează exemplul. În câţiva ani satul devine de nerecunoscut iar oamenii sunt înstăriţi şi gospodăriile lor bine întreţinute.

„Toate s-au schimbat; numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic. Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede că copilaşii cu care se joacă înspre seară la laiţa cea de dinaintea casei sunt copilaşii lui.”

«Un om din sat trece, le pofteşte „bună odihnă” şi-şi zice: „Ţine-l, Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu!”»

---

[1] A pălăvrăgi, a sporovăi, a cicăli, a umbla mult şi fără rost.

[2] (Cu singularul “leasă”) Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coş etc., folosită, singură sau ca element component, în numeroase scopuri practice.

Dacii

Mihaela Vîlceanu VIII B

Conform informaţiilor rămase de la istoricul antic grec Strabon[1] în lucrarea sa „Geografia”, dacii locuiau din zona muntoasă a regiunii râului Mureş şi până la fluviul Danubius[2] iar geţii stăpâneau Istrul[3]. Tot Strabon afirmă că „dacii au aceeaşi limbă ca geţii” şi că „elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic”.

De asemenea istoricul roman Dio Cassius[4] în lucrarea „Istoria Romei”, ne spune că regele getic Burebista[5] i-a zdrobit pe grecii conduşi de regele Critasis precum şi că regele grec Critasis a fost învins de daci. În acelaşi timp, în relatările sale, Dio Cassius păstrează denumirea luptătorilor armatei lui Burebista, de geţi sau daci, pentru a denumi popoarele de la nord de Dunăre. Prin urmare, putem afirma că daci sau geţii sunt două denumiri pentru unul şi acelaşi popor.

Din punct de vedere cronologic, prima relatare despre geţi aparţine istoricului grec Herodot[6] care scrie în lucrarea sa „Istorii” despre campania din 514-512 î.Ch. a regelui persan Darius[7] împotriva sciţilor[8] aflaţi la nord de Marea Neagră. Herodot arată că „înainte de a ajunge la Istru, [Darius îi] biruie mai întâi pe geţi, care se credeau nemuritori”. Iar despre faptul că geţii au pierdut lupta spune că aceştia au fost temuţi şi curajoşi în bătălie, meritând tot respectul perşilor şi al regelui lor: „ei [geţii] au fost cei mai viteji şi cei mai neînfricaţi dintre traci”.

De la istoricul roman Diodorus Siculus[9] aflăm despre victoria strălucită a regelui getic Dromichete[10], din anul 300 î.Ch., împotriva regelui trac Lisimachos[11], precum şi despre generozitatea pe care Dromichete a arătat-o regelui învins, pe care îl invită la un mare ospăţ pentru ca mai apoi să-l elibereze.

Istoricul roman Justinus[12] relatează că în timpul regelui Oroles dacii au fost învinşi de bastarni[13]. În consecinţă, regele Oroles îi pedepseşte să facă muncile femeilor. Iertarea vine doar după o victorie într-o altă bătălie, tot asupra bastarnilor..

Inscripţiile descoperite în oraşul Histria[14] menţionează numele a doi regi geţi din secolul al III-lea î.Ch., numiţi Zalmodegicos şi Rhemaxos, faţă de care ascultau cetăţile greceşti din Dobrogea.

La rândul său, istoricul Trogus Pompeius[15] menţionează despre „un salt de putere a dacilor conduşi de regele Rubobostes şi a numărului lor”.

Contemporan cu evenimentele care au dus la formarea statului dac în anul 70 î.Ch., Strabon relatează: „Ajungând în fruntea neamului său, getul Burebista l-a înălţat atât de mult încât a ajuns să fie temut şi de romani.” Parcă pentru a întregi aceste cuvinte ale lui Strabon, o inscripţie grecească din Dionysopolis[16] îl descrie pe Burebista ca fiind „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”.

Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine lui au făcut ca regatul dacilor să ajungă la cea mai mare întindere a sa. La obţinerea acestor succese, marele rege Burebista a fost ajutat de preotul Deceneu. Împreună au realizat o reformă politico-religioasă bazată pe „abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci” pentru a organiza şi întări mai bine statul nou format[17]. Tot Burebista este cel care mută capitala regatului de la Argedava[18] la Sarmisegetuza[19].

Devenind o putere zonală importantă, bogată şi o posibilă mare ameninţare pentru Imperiul Roman, Iulius Cezar[20] intenţionează să organizeze o mare expediţie în anul 44 î.Ch. împotriva dacilor şi a lui Burebista. Dar această expediţie nu s-a concretizat deoarece împăratul roman a fost asasinat. La foarte scurt timp după asasinarea lui Cezar şi Burebista a căzut victimă unei conspiraţii. Asasinarea celor doi conducători de stat chiar în momentul începerii unei confruntări armate de anvergură este deseori amintită şi discutată de istorici. Ideile avansate de aceştia tind spre concluzia că romanii au încercat să împiedice un dezastru pentru imperiu asasinându-i pe cei doi. Imperiul Roman era slăbit în acel moment, în timp ce regatul dacilor devenise extrem de puternic. Temându-se să nu fie înfrânţi, ceea ce ar fi putut însemna sfârşitul imperiului, romanii au preferat amânarea conflictului până la o situaţie mai favorabilă. Neconvingându-l pe Cezar, au preferat să îl asasineze. Iar pentru a-l împiedica pe Burebista să îşi extindă teritoriile în defavoarea Imperiului Roman, prin intrigi, şi acesta a fost asasinat.

Scăpat de sub control, după moartea lui Burebista, regatul dac s-a divizat. Astfel, în timpul împăratului Octavianus Augustus[21] existau cinci regate dacice în stânga Dunării iar în Dobrogea alte trei. Regii din Dobrogea erau Roles, Zyraxes şi Dapix. Despre un alt rege, Cotiso, se spune că era în discuţii cu împăratul Octavianus Augustus pentru a se căsătorii cu fiica acestuia, Iulia, dar căsătoria nu a mai avut loc.

Dicomes a fost unul dintre regii daci care au continuat politica ostilă dusă faţă de Imperiul Roman. Deoarece regatul pe care îl conducea era în câmpia munteană, a încercat să-şi extindă stăpânirea peste Dunăre. În acest scop a fost ajutat şi de bastarni. Împreună, au trecut Dunărea şi i-au învins pe moesi[22], tribali[23], dardani[24] şi denteleti[25]. Dar pentru că cei din urmă, denteletii, erau sub protecţia imperiului, romanii au trimis o armată sub conducerea generalului Crassus[26] care duce o serie de bătălii împotriva bastarnilor. Crassus este ajutat şi de regele dac Roles.

Un alt rege dac, Scorilo (cca. 28-68 d.Ch.) credea că nu este bine să intri în conflict cu romanii şi, pentru a răspunde la insistenţa celor care voiau să-l convingă să atace provinciile de peste Dunăre, le explică acest lucru printr-o pildă practică relatată de istoricul Frontinus[27]: „Scorilo a pus doi câini să se mănânce între ei şi, când erau mai în focul bătăliei, le-a arătat un lup pe care îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au aruncat”.

În faţa pericolului roman ajuns la Dunăre, regele Duras a cedat conducerea lui Decebal[28]. Acest fapt este relatat de Dio Cassius: „Duras, care domnise mai înainte, lăsase de bună voie domnia” în favoarea lui Decebal „fiindcă era foarte priceput la planurile de război şi iscusit la înfăptuirea lor”.

Au urmat războaiele dacilor cu romanii, finalizate prin cucerirea Daciei de către Traian. Această perioadă a istoriei noastre este mult mai cunoscută, sursele şi izvoarele istorice fiind mai numeroase. De aceea ne vom opri aici cu aceste scurte consideraţii asupra strămoşilor noştri daci.

---

[1] 63 sau 60 î. Ch.-21 sau 26 d. Ch. Numele sub care a rămas cunoscut Strabon este, de fapt, o poreclă care înseamnă “Saşiul”.

[2] Dunărea de la izvoare până la Drobeta.

[3] Dunărea de la Drobeta pană la vărsarea în Marea Neagră.

[4] Lucius Claudius Cassius Dio (155 sau 163/164 d.Ch.- după 229 d.Ch.) era roman de origine greacă, opera sa fiind scrisă în greacă.

[5] Burebista (82 î.Ch.- 44 î.Ch.) este întemeietorul statului dac.

[6] Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (484 î.Ch.- cca. 425 î.Ch.) este considerat părintele istoriei, ca ştiinţă, datorită modului în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale.

[7] Darius I s-a născut în anul 550 î.Ch. și a devenit rege al perșilor în 522 î.Ch. În perioada sa, Imperiul Persan a cunoscut apogeul puterii și al întinderii teritoriale, devenind cel mai vast și cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu.

[8] Numele de sciți era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, aşa că totalitatea sciților trebuie considerată ca un conglomerat de popoare. Veniți dinspre Caspica-Oxus, sciții au ocupat în secolul al VIII-lea î.Ch. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzându-se spre câmpia Donului în Federația Rusă, luând locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice.

[9] Diodor din Sicilia (cca. 80 î.Ch.-21 î.Ch.) a fost un istoric roman de origine greacă. A scris „Biblioteca Istorică”, în 40 de cărți, păstrate fragmentar, cuprinzând date de la originile Imperiului Roman şi până la Iulius Caesar.

[10] Conducător al geţilor din nordul Dunării în jurul anului 300 î.Ch.

[11] Lysimachos sau Lisimah (aprox. 360 î.Ch.-281 î.Ch.) a fost un general macedonean. După moartea lui Alexandru cel Mare devine satrap al Traciei (321-306 î.Ch.). În anul 306 î.Ch. s-a proclamat rege al Traciei, care-și extindea autoritatea și asupra Dobrogei.

[12] Marcus Junianius (sau Junianus) Justinus a fost un istoric latin ce a trăit în timpul Imperiului Roman. Nu se cunoaște nimic din istoria sa personală şi nici despre data naşterii sau morţii sale. Se ştie doar că a trăit după istoricul Trogus Pompeius (sec. I î.Ch.). Este autorul lucrării “Historiarum Philippicarum libri XLIV”.

[13] Popor germanic, originar din centrul Europei. Spre sfârșitul secolului II î.Hr., bastarnii s-au strămutat pe teritoriul de azi al Moldovei (Romania) şi al Republicii Moldova, până la Dunăre și Marea Neagră. Munții Moldovei erau cunoscuți geografilor antici sub numele Alpes Bastarnici.

[14] Cetatea grecească ale cărei ruine se află pe teritoriul administrativ al comunei Istria dn județul Constanța. Histria fost întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anului 657 î.Ch. sau 630 î.Ch. ca port la Marea Neagră și distrusă prin secolul al VII-lea d.Ch. de invaziile avaro-slave. Este cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României.

[15] Istoric roman din sec. I î.Ch. Vezi nota nr. 7.

[16] Oraşul Balcic de astăzi, din Bulgaria.

[17] Limitele statului dac în timpul lui Burebista au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin (Marea Neagră); în sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie.

[18] Argedava sau Sargedava era o așezare getică devenită reședință începând cu o căpetenie de dinaintea lui Burebista. Ruinele sale se găsesc în actuala localitate Popești din judeţul Giurgiu.

[19] Sarmizegetuza Regia este situată în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara. Trebuie ştiut că, la Grădiştea Muncelului, există două cetăţi cu numele de Sarmisegetuza care se confundă frecvent. Capitala dacică a lui Burebista este numită astăzi Sarmisegetuza Regia, fiind capitala preromană a regatului dacic. După înfrângerea lui Decebal de către Traian şi cucerirea Daciei de către acesta din urmă, împăratul roman distruge cetatea dacică şi construieşte la o distanţă de 40 de km. de aceasta colonia Sarmizegetusa Ulpia Traiana Augusta Dacica, pe scurt Sarmizegetusa Ulpia Traiana.

[20] Cezar -13 iulie cca. 100 î.Ch.-15 martie, 44 î.Ch.

[21] Octavianus Augustus (63 î.Ch.-14 d.Ch.) era fiul lui Octavian şi al fiicei surorii lui Cezar. Mai târziu Cezar îşi va adopta nepotul. Este considerat primul împărat al Imperiului Roman.

[22] Moesii erau un trib traco-dac cunoscuți şi sub numele de mysi. De la tribali, situați în zona Plevnei, pe ambele maluri ale Dunării se aflau geţii. Cei din dreapta Dunării erau numiți moesi.

[23] Tribalii erau un trib traco-iliric, situat în sudul Dunării, în zona Plevnei de azi, în Bulgaria.

[24] Locuitori ai Dardaniei. Dardania era o regoine situată în partea de sud-vest a Moesiei, astăzi o mare parte a Serbiei.

[25] Neam tracic din sudul Dunării.

[26] Marcus Licinius Crassus Dives (115/114 î.Ch.-53 î.Ch.) a fost un politician din timpul republicii romane fiind renumit pentru averea sa. În anul 73 î.Ch. este numit pretor, Crassus a fost comandant suprem al trupelor militare romane pornite contra revoltei sclavilor conduși de Spartacus, revoltă pe care după lupte grele reușește să o înăbușe în anul 71 î.Ch. Apoi, împreună cu rivalul său Gnaeus Pompeius Magnus devine unul dintre cei doi consuli ai republicii romane. Cea mai mare putere şi influenţă o deţine în timpul Primului Triumvirat, încheiat în anul 60 î.Ch.,  când, alături de Pompei şi Iulius Cezar, conduce Roma.

[27] Sextus Julius Frontinus (aprox. 40-103 d.Ch.) în lucrarea sa “Strategemata", care este o colecție de exemple de stratageme militare din istoria romană și greacă.

[28] Diurpaneus a fost regele dacilor între anii 87-106 d.Ch. El era supranumit Decebal (“dek” -a onora, “balos” -puternic). În timpul său, statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale. Mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista, statul dac din timpul lui Decebal cuprindea: Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei. Noul stat era mai puternic și mai bine organizat.