Dacă vei fi întrebat…
Un om, care trebuia să plece departe pentru câtăva vreme, îi porunci fiului său:
– Dacă cineva întreabă de mine, poţi să-i spui că tatăl tău a trebuit să plece, pentru puţin timp, spre a rezolva o chestiune neînsemnată. Nu uita legile ospeţiei, pofteşte-l pe om înăuntru şi oferă-i o ceaşcă de ceai.
Ştiindu-şi fiul cam nătâng, de teamă că ar putea uita instrucţiunile date, tatăl le scrise pe un bileţel şi i-l dădu acestuia, care îl vârî în mâneca robei.
Din când în când, după plecarea tatălui, fiul scotea bileţelul afară şi îl recitea.
Trecură astfel trei zile, fără să vină careva să întrebe de tatăl său. Crezând că n-o să le mai treacă nimeni pragul casei şi că nu va mai avea nevoie de instrucţiuni, băiatul aruncă bileţelul în foc.
În cea de-a patra zi, pică totuşi un musafir.
– Unde ţi-e tatăl? întrebă musafirul.
Băiatul îşi vârî imediat mâna în mâneca robei şi căută bileţelul. Scotoci ce scotoci, dar nu-l putu găsi. Atunci strigă, tulburat:
– Nu mai e!
Surprins, musafirul, întrebă:
– Nu mai este? Vai, când s-a întâmplat?
– L-am ars aseară!
Toba şi boul
Un om zise:
– În satul nostru există o tobă atât de mare încât atunci când este bătută se aude până la o depărtare de o sută de li.
Un altul zise:
– În satul nostru există un bou care, când vrea să bea apă, îşi întinde gâtul până la malul celălalt al fluviului Iantzî.
Primul om clătină a neîncredere din cap şi hotărî:
– Nu poate exista un bou atât de mare.
Al doilea om replică:
– Dacă nu ar exista un astfel de bou, de unde naiba aţi lua voi atâta piele ca să acoperiţi toba aia a voastră?
Caractere şi… caractere
Unui cărturar, care se prezentase la un examen, îi era tare greu să înjghebeze o compoziţie. Trimis de cei de-acasă, valetul se duse la intrarea în sala de examen, ca să afle noutăţi. Acolo văzu o mulţime de candidaţi ieşind, după ce dăduseră comisiei de examinare compoziţiile lor.
Se lăsa amurgul şi cărturarul aşteptat nu-şi mai termina de scris compoziţia.
Nedumerit, valetul se apropie de sluga altui candidat, întrebându-l:
– Ştii de câte caractere ar fi nevoie pentru scrierea unei compuneri?
– Păi, eu zic că vreo cinci sau şase sute de caractere ar fi de ajuns.
– Zău? exclamă valetul. Oare stăpânul meu să nu fi strâns în burta sa cinci-şase sute de caractere? Cum se face, atunci, că n-a ieşit din sala de examen?
– Nu-ţi face griji, îl linişti celălalt valet. Are, cu siguranţă, cinci sute de caractere în burta lui. Necazul este că nu le poate aduna pe toate laolaltă, aşa de repede.
Judecata cărturarului
Un ţăran sărac se mărturisi vecinului său:
– Dacă aş avea, cred că m-aş mulţumi cu o sută de mu de orezărie.
Auzind aceasta, vecinul deveni brusc gelos şi replică:
– Dacă tu vei avea o orezărie atât de mare, eu voi creşte zece mii de raţe, cărora le voi da drumul pe pământul tău să-ţi mănânce orezul.
De aici izbucni o ceartă înfocată, în care nici una din părţi nu cedă. Atunci hotărâră să meargă la judecător, pentru dreptate.
Neştiind unde se află Yamen -ul, cei doi umblau anapoda pe străzi.
La un moment dat, ajunseră în dreptul unei şcoli particulare, de stil vechi. Impresionaţi de zidurile şi de poarta impunătoare, luând clădirea drept Yamen, împricinaţii intrară în ea, luându-se la bătaie. Întâlnind un cărturar şi luându-l drept judecător, ei îşi descărcară necazul povestindu-i pricina ce-i adusese în faţa judecăţii. După ce îi ascultă cu răbdare, cărturarul le zise:
– Tu poţi pleca liniştit să-ţi cumperi orezăria. Poţi pleca şi tu, în căutare de raţe. Până veţi reuşi voi să aveţi ce vă doriţi, eu voi ajunge judecător. Iar atunci, vă asigur, voi judeca şi procesul vostru.
Note:
1. Aceste povestiri cu haz au fost selectate din lucrarea „Supă de ginseng. Povestiri umoristice chineze”, apărută la Editura Pentru Turism, Bucureşti, 1990, traducători: Xu Wende, Lia-Maria Andreiţă, Ion Andreiţă.
2. Li –Unitate de măsură. Un „li” = 500 de metri.
3. Caractere (unul dintre sensurile din text) = „Literele”, ideogramele chinezeşti.
4. Mu –Unitate de măsură a pământului, egală cu a cincisprezecea parte dintr-un hectar.
5. Yamen –Sediu al administraţiei locale. Un astfel de local cuprindea, de regulă, finanţele locale, judecătorii cu atribuţii în cauze civile şi penale, dar şi departamente pentru emiterea actelor şi politicilor administrative.
Simple şi banale, în aparenţă, aceste întrebări doresc să vă testeze, în primul rând, cunoştinţele. Însă, mai mult decât atât, ele vor să creeze profunzime şi un simţ critic al gândirii prin deschiderea unor îndoieli şi dezbateri individuale sau colective care să ne elibereze mintea de stereotipuri, să descătuşeze creativitatea şi gândirea logică, bazată pe argumente.
