Irina Magaon, clasa a VIII-a B
Iulia Alexandra Cotoi, clasa a VIII-a B
La începuturi, numele aşezării a fost Şalniţa, aşa cum reiese dintr-un hrisov emis în Bucureşti la data de 8 mai 1577 în timpul domiei lui Mihnea Turcitu. Aşa cum scrie logofătul acestui domn, Şalniţa era dat, împreună cu alte sate, în stăpânire, pentru merite deosebite, boierului Radu Craiovescu.
În secolul al XV-lea obştea sătească este descrisă amănunţit ca stăpânire în “de avălmăştie” a unei moşii a boierilor Craioveşti. Tot atunci este menţionat vornicul Tudor de la Eşalniţa. Acelaşi Tudor este reamintit de hrisovul din 17 mai 1589 ca fiind din Eşalniţa.
Între cei patru boieri care au depus mărturie pentru satele jupâniţei Chira, la 3 august 1594, era şi Neagoe din Eşalniţa. La 19 septembrie 1599, Neagoe depunde mărturie într-o carte de judecată a marelui ban Calotă Craiovescu.
O altă variantă, care mai circulă şi astăzi, asupra numelui localităţii arată ca pe timpul când turcii stăpâneau Ţara Românească, şi implicit Işalniţa, în care se găsea un han renumit, aceştia văzând cât de frumoasă era hangiţa, al cărei nume era Niţa, beiul împreună cu ceilalţi turci foloseau faţă de localnici cuvântul Işal + Niţa = frumoasa Niţa. Acest cuvânt le-a plăcut locuitorilor satului şi l-au împrumutat dând localităţi numele de Işalniţa, nume care dăinuie până în zilele noastre.
Obiective importante din Işalniţa
Dispensarul medical
La iniţiativa şi prin implicarea în mod direct a preotului Grigore Ţolescu, în anul 1948 a fost construit, prin contribuţia voluntară a cetăţenilor localităţii, un Dispensar medical cu patru camere, baie, bucatărie şi sală de naşteri.
O dată cu trecerea timpului, după revoluţia din 1989 dispensarul a fost renovat în totalitate şi dotat cu toate cele necesare, astfel încât astăzi corespunde întru totul necesităţilor populaţiei din comună. În cadrul dispensarului funcţionează medici şi asistente cu o bună pregătire profesională, fapt ce a făcut ca bolile contagioase şi mortalitatea infantilă, care în trecut făcea răvagii, să fie astăzi eradicate.
Poliţia
Actualul local al Politiei a fost construit în anul 1940. În această clădire a funcţionat, mai întâi, Jandarmeria apoi, până la Revoluţia din 22 decembrie 1989, Miliţia iar după această dată clădirea a devenit sediul Poliţiei.
Poliţia apără interesele cetăţenilor, liniştea, veghează la respectarea legilor statului şi este condusă cu competitivitate şi răspunde de şeful de post şi ajutoarele sale.
Primăria
Primul local al Primăriei a fost construit în anul 1880, cuprinzând două camere şi holul, sub conducerea primarului de atunci Tudor Mălăescu, care a condus comuna timp de 7 ani. În anul 1952, în continuarea celor două camere s-au mai construit încă opt, din cărămidă, şi s-a acoperit în întregime clădirea cu tablă galvanizată.
Pe lângă primar, personalul instituţiei era alcătiut din notar şi preceptor. Primul preceptor al primăriei a fost Dincă Mitrache, care nu ştia carte şi aduna banii rezultaţi din impozite şi taxe cu un fel de măsură din metal. Această măsură fiind plina din monede, avea o valoare bănească echivalentă cu arhitectura impozitului sau a taxei pe întregul an.
Biserica
Este aşezată pe tăpşanul de răsărit al comunei, ca o mângâiere a harnicilor locuitori sălăşluiţi din vremuri îndepartate pe ţarinile Işalniţei. Biserica parohială, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită cu sudoarea oamenilor comunei. Cărămizile au fost lucrate pe malurile Amaradiei şi Jiului şi aduse bucată cu bucată la locul construcţiei, date din mână-n mână printr-un şir de circa 1,5 km format din bărbaţi şi femei.
Ziditorii din temelie ai acestui sfânt lăcaş au grăit nepoţilor şi srănepoţi lor cu graiul scurt al pisaniei scris în chirilică, ce se păstrează cu cinste deasupra uşii din tinda biserici. Privită ca aspect general, Biserica este zidită în formă de corabie, având turla deasupra pronaosului, iar în vârf Sfânta Cruce, ca semn al biruinţei peste timpurile care au trecut şi care vor veni. Tâmpla (catapeteasma) este din zid, originală şi frumos decorată.
Naosul este dreptunghiular, dispus cu o dimensiune mare în lungul bisericii, boltit cu o calotă sferică rezemată pe două perechi de arcurii din zidărie neegale ce stau în picioare şi care pornesc de la fundaţia clădirii.
Pronaosul este tot dreptunghiular însă dispus de-a curmezişul bisericii, boltit la fel ca naosul, cu picioare de susţinere pentru arcuri. Uşa de la intrare a avut odată un chenar de piatră sculptată din care astăzi a rămas numai inscripţia. Pridvorul este dreptunghiular, boltit cu o calotă sferică pe două perechi de cercuri neegale.
Stâlpii pridvorului au o secţiune hexagonală şi, dintre ei, numai doi sunt degajaţi, alţi doi sunt prinşi la colţuri şi încă doi la zidul din interior.
În exterior biserica are un apendice cu scară de acces la clopotul din turla bisericii, ce servea în trecut, până în 1982, drept clopotniţă. Ca o noutate, biserica nu are pod acoperişul plecând direct din bârnele de legătură îngropate în zidul bisericii. De asemenea, există trei straturi de pictură: primul din 1706, celui de-al II-lea nu i se cunoaşte anul realizării, iar al III-lea datează din 1914 fiind realizat pe un strat de ghips în tehnica uleiului, executată în timpul păstoririi preotului Gheorghe Grogorian.
Claudia Florentina Prină, clasa a VIII-a A
