miercuri, 16 aprilie 2014

Gândurile

Alexandra Stancu VII B


 Lasă-ţi gândurile de-o parte
Şi păstrează pe chip un zâmbet,
Lasă lacrimile ploii să-ţi spele
Durerea din suflet.

Lasă-ţi aripile să crească
Să zbori spre albastrul senin,
Să-mi fii zeiţa cerească
Şi ţie să mă-nchin.

Închide poarta durerii
Şi-aruncă cheia-ntr-un lac,
Cu un singur cuvânt
Tu fă-mă să fac!

marți, 15 aprilie 2014

„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă

Alexandra Stancu VII B 

Ion Creangă s-a născut în 1839 la Humuleşti, fiind copilul lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi al Smarandei Creangă. El face parte din valorile clasice româneşti, alături de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale şi Ioan Slavici. Toţi cei patru mari clasici au fost contemporani şi prieteni. Forţa creatoare a lui Creangă este epică. Tudor Vianu, în „Arta prozatorilor români", subliniază oralitatea pasajelor din „Amintiri din copilărie". Nică reprezintă copilul de pretutindeni iar copilăria lui - aşa cum spune şi George Călinescu - este copilăria copilului universal. Profesiunea de iubire a satului reiese foarte clar din textul narativ care îl are în centru pe Nică, atunci când trebuie să plece la Socola. Despărţirea de sat şi de cei dragi provoacă o adevărată dramă în sufletul copilului: „cum nu se dă ursul scos din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp, pruncul dezlipit de la sânul mamei, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului 1885, când veni vremea să plec la Socola". Satul cu Ozana cea frumos curgătoare şi apa limpede ca cristalul, fraţii şi surorile, zilele frumoase de sărbători, tovarăşii din copilărie - erau câteva din lucrurile de care Nică nu concepea să se despartă. Dar stăruinţa părinţilor de a urma mai departe seminarul de la Socola este de nezdruncinat. Cu toată durerea-n suflet, băiatul este obligat să se despartă de cei dragi şi împreună cu Zaharia lui Gâtlan porneşte spre locuri străine, duşi amândoi în căruţa lui Luca Moşneagul. Drumul până la Socola este o adevărată aventură pentru cei doi fii ai muntelui: muşcăturile ţânţarilor, apa caldă de la şes, aerul neprimitor îi amărăsc şi mai mult pe cei doi, dându-şi seama ce frumoase şi promiţătoare erau locurile lor natale. Vorbind de textul nostru, observăm că nu e pur narativ, făcându-şi loc şi elemente ale descrierii. Descrierea creează o pauză în ritmul desfăşurării acţiunii. Atmosfera în care se succed întâmplările este una alertă. Sfârşitul naraţiunii cuprinde cadrul încheierii acţiunii, Nică rămânând despărţit de satul drag şi de locurile frumoase ale copilăriei sale.