sâmbătă, 16 februarie 2013

Ursul polar

Anca Chiurtu VII B 

Ursul polar trăieşte în ţinuturile arctice. Este un mamifer mare, greutatea acestuia ajungând până la 300-600 kg la masculi şi 150-300 kg la femele. Lungimea sa poate fi de până la 2,5 m la masculii şi de până 2 m lungime la femele iar înălţimea de 1,6 m. Ursul polar este un excelent înotător. Blana sa este de culoare albă, dar poate fi gălbuie sau gri în timpul verii. Firele de păr sunt incolore şi goale la interior, conducând astfel razele călduroase ale soarelui până la pielea neagră a ursului, unde sunt absorbite. Sub piele are un strat de grăsime care îl ajută să se protejeze împotriva frigului aspru al nordului. Capul poate ajunge la peste 40 cm lungime, cu circumferinţa de aproximativ 30 cm. Botul are buze extensibile, adică nu sunt ataşate de gingii, şi cu ele poate culege fructe mici iar pe unele le pot coji. Dinţii sunt mai mici decât la celelalte specii de urs dar mai ascuţiţi. Are un miros bine dezvoltat care îi permite să simtă prada şi de la 30 km depărtare. Urechile ursului alb sunt mici însă are auzul foarte fin. Ursul îşi foloseşte labele pentru înot, acestea fiind mari şi membranate. Ghearele sunt neretractabile. Pe tălpi are păr, ceea ce îi asigură o bună stabilitate pe gheaţă. Pe uscat nu aleargă atât de repede precum alte specii de urs. În apă poate atinge o viteză de 10 km pe oră iar scufundat poate să stea până la cinci minute. Ursul polar se deplasează călcând precum oamenii, atingând solul cu călcâiele dar şi cu talpa. De asemenea, poate sta în poziţie bipedă, ceea ce îl avantajează atunci când trebuie să observe pericolele, să caute hrana sau să lupte. Ursul polar este aproape exclusiv carnivor, preferând focile. Planul său de atac este unul excelent: se aşează lângă o copcă aşteptând ca focile să iasă şi apoi le omoară cu lovituri puternice de gheare. Primăvara este anotimpul când urşii polari îşi caută perechea. Perioada de împerechere ţine din luna martie până în luna iunie. Gestaţia durează 195-265 de zile iar femele începe construcţia adăpostului pentru pui din luna octombrie. Pentru aceasta, sapă în zăpadă şi gheaţă un bârlog format dintr-un tunel lung de câţiva metrii continuat cu o peşteră adâncă de aproximativ doi metri. Ieşirea din bârlog este spre sud pentru a nu fi astupată de zăpada purtată de viscolele nordice. Femelele nasc în medie doi pui care cântăresc aproximativ 600 de grame fiecare. Puii stau cu mama doi sau trei ani şi ajung la maturitate la cinci-şase ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu