Teoria panspermiei

Alina Georgiana Ciocan -cls a VII-a B

Termenul de „panspermie” a fost pentru prima dată folosit de filosoful antic Anaxagoras, care vorbea de germeni („spermata”) existenţi pretutindeni („pan”), care fecundează mâlul neînsufleţit. Apoi, despre circulaţia „embrionilor de viaţă” capabili să supravieţuiască unei lungi călătorii prin spaţii se pronunţă şi naturalistul francez Georges-Louis Leclerc de Buffon (1707 -1788). „Panspermia” a fost reluată mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de H. Richter, Lordul Kelvin, H. Helmholtz şi alţii.
Teoria panspermiei susţine că formele de viaţă au apărut în univers prin intermediul meteoriţilor, asteroizilor şi cometelor. Principalul argument al teoriei panspermiei îl constituie faptul că într-o serie de meteoriţi au fost descoperiţi compuşi şi chiar „particule organizate”, asemănătoare algelor şi microorganismelor terestre. De mai bine de o sută de ani s-au strâns probe de meteoriţi care, în urma unor amănunţite probe de laborator, au dezvăluit prezenţa tuturor grupelor principale de compuşi ce intră în alcătuirea materiei vii de pe Pământ. Unii dintre aceşti meteoriţi au devenit celebrii, fiind cunoscuţi sub nume precum Orgueil, Ivuna, Kaba, Alence sau Murchinson. Cel care a renăscut cele mai recente controverse asupra teoriei panspermiei este un meteorit găsit în Antarctica, despre care se crede că provine de pe Marte.
Mulţi oameni de ştiinţă au încercat să combată teoria panspermiei declarând că aşa-zisele bacterii fosilizate, găsite în meteoriţi, sunt de fapt rezultatul unor procese chimice, nonbiologice şi nu biologice, vii.
Unul dintre ultimele studii asupra meteoritul din Antarctica a fost realizată de o echipă de cercetători de la Ames Research Centre din cadrul NASA. Experţii agenţiei spaţiale americane susţin că meteoritul a fost aruncat de pe Marte, după ce o cometă sau un asteroid a lovit suprafaţa planetei, în urmă cu 15 milioane de ani. Meteoritul a călătorit prin spaţiu până când a fost prins de câmpul gravitaţional al Terrei şi a căzut în Antarctica, unde a stat timp de 13.000 de ani. Acest studiu american împreună cu o altă lucrare, apăruta în revista „Science” i-au făcut pe anumiţi cercetători să fie siguri că au găsit dovezi clare care să susţină teoria panspermiei. Studiile precizează prezenţa din abundenţă în meteorit a magnetitului cristalizat, acesta putând fi produs numai de organismele vii. Lanţuri de magnetit cristalizat, asemenea celor din interiorul meteoritului găsit în Antarctica, au fost descoperite şi într-o bacterie terestră numită bacteria magnetotactică. Acest tip de bacterie trăieşte în straturile sedimentare superioare din apele puţin adânci şi foloseşte magneţii minusculi din interiorul corpului pe post de busole, pentru a găsi rezervele de oxigen, necesare pentru a putea supravieţui.