O furtună tropicala reprezintă un sistem meteorologic compus dintr-un grup de vijelii cu descărcări electrice şi vânturi ale căror viteze sunt cuprinse între 63 de km/h şi 119 km/h. Majoritatea acestor furtuni se formează deasupra apelor calde ale oceanelor atunci când aerul umed şi cald se ridică şi formează o zonă de presiune scăzută, dând naştere unor furtuni cu tunete şi fulgere. Pe măsură ce aerul cald şi umed se ridică, vaporii se condensează şi formează nori de ploaie, în acelaşi timp se eliberează o cantitate de căldură, numită căldură latentă sau căldură de condensare. Această căldură latentă împreună cu schimbarea direcţiei vântului alimentează furtuna formată şi îi măreşte intensitatea. De asemenea, rotaţia Pământului, prin efectul Coriolis, afectează mişcarea aerului.
Efectul Coriolis deviază aerul de la stânga la dreapta, în emisfera nordică, şi de la dreapta la stânga, în emisfera sudică. Când aerul înaintează spre un centru de presiune scăzută, devierea datorată efectului Coriolis provoacă rotirea aerului în jurul centrului, sub forma unor spirale. Această spiralare a aerului determină formarea unor inele de furtuni cu descărcări electrice precum şi vânturi circulare, care se rotesc din ce în ce mai repede către centru. Totodată, forţa centrifugă aruncă aerul spre exterior. Atunci când furtuna se intensifică, aerul atinge o viteză care nu îi mai permite să ajungă în centru.
Când aerul din centru circulă cu peste 119 km/h furtuna se transformă în uragan. Înăuntrul uraganului se formează o zonă calmă numită „ochi” al uraganului. În interiorul ochiului, vântul se opreşte şi norii se ridică, dar marea rămâne violentă. Regiunea corespunzătoare puterii maxime de pătrundere a aerului se numeşte „perete al ochiului”. Diferenţa dintre o furtună şi un uragan este dată de prezenţa ochiului din interior, în cazul uraganului.
Puterea unui uragan se măsoară pe o scală de la 1 la 5. Cel mai slab uragan are vânturi de cel puţin 120 de km/h iar cel mai puternic de peste 250 de km/h.
Datorită efectului Coriolis, a temperaturii scăzute a apei şi a diferenţelor mari de viteză a aerului, furtunile tropicale şi uraganele nu se formează în sudul Oceanului Atlantic, în partea estică a Oceanului Pacific, precum şi la latitudini de până în 5º. În emisfera nordică furtunile se deplasează la început pe direcţia N-V iar la latitudini mai mari se întorc spre N-E. În emisfera sudică direcţia uraganelor este la început spre S-V iar ulterior spre S-E.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu