miercuri, 20 aprilie 2011

Date importante din viaţa lui Michael Jackson

Simona Mihaela Gheorghiţă -cls a VII-a B

Michael Jackson, cel care a vândut peste 750 de milioane de albume în întreaga lume şi a strâns peste 400 de premii de-a lungul carierei sale muzicale, s-a născut la data de 29 august 1958 în oraşul Gary din statul Indiana, aflat în nordul Statelor Unite. Michael a fost al şaptelea copil al familiei Jackson.
La vârsta de numai cinci ani începe să cânte împreună cu fraţii şi tatăl său în formaţia The Jackson 5 fiind, împreună fratele mai mic Jermaine, solist vocal. În 1971 îşi începe cariera solo, dar fiind în acelaşi timp şi membru al formaţiei The Jackson 5. În 1979 îşi începe adevărata cariera solo odată cu lansarea albumului „Off the Wall”.
În 1982 lansează albumul „Thriller”, album ce are un succes mai mare decât primul album solo, iar MJ devine cunoscut în toată lumea.
În 1984, în timpul filmărilor pentru o reclamă a companiei Pepsi, lui Michael i-a luat foc părul din cauza scânteilor provocate de bombele de magneziu folosite la efectele pirotehnice. În urma accidentului, Michael s-a ales cu arsuri grave ale scalpului, care au necesitat grefe de piele. După accident, MJ fost despăgubit de Pepsi cu 1,5 milioane de dolari, pe care i-a donat unui centru medical. Accidentul din 1984 a marcat începutul unei vieţi pline de dureri, din pricina cărora artistul va deveni dependent de analgezice şi calmante.
În 1987 a lansat „Bad”, albumul ale cărui melodii au fost interpretate şi scrise în totalitate Michael Jackson. Tot în acest an, mai multe probleme personale i-au complicat viaţa. Acestea constau în reproşurile aduse la adresa lui despre schimbarea culorii pielii. Michael a recunoscut că nu şi-a schimbat culoarea pielii ci că suferea de o boală numita vitiligo, datorită căreia pielea lui a început să albească.
În 1991 MJ a lansat albumul Dangerous, iar în 1992 a venit în România cu ocazia turneului „The Dangerous Tour World”. Prima dată când a sosit în ţara noastră, Michael a donat o suma de bani unui centru de copii, fiind foarte impresionat de puştii de acolo. Se pare că România i-a cucerit sufletul lui Michael, fapt demonstrat şi prin faptul că Megastarul s-a reîntors în 1996 cu turneul „HIStory World”.
În 1994 Michael Jackson s-a căsătorit cu Lisa Marie Presley (fiica lui Elvis Presley), însă mariajul cu aceasta a durat mai puţin de 2 ani. După despărţirea celor doi, MJ s-a căsătorit cu asistenta Debbie Rowe, care îl avea în grijă de când i-a fost depistată boala de piele. Cei doi vor avea împreună doi copii, Prince Michael şi Paris Khaterine. Michael mai este tatăl unui copil, pe nume Prince Michael II, despre care se spune că este născut de o mama surogat.
În 2001 Michael Jackson lansează albumul „Invincible” pe care au fost incluse ultimele piese noi ale Megastarului.
În 2005 MJ a fost achitat de toate acuzaţiile de pedofilie la adresa sa, pe care le avea încă din 1993. În 2003, în urma difuzării documentarului „Living with Mchael Jackson”, numărul acestor acuzaţii de pedofilie crescuse considerabil. În final, s-a dovedit că acuzaţiile nu au fost adevărate, iar copiii implicaţi în procese au recunoscut că au fost puşi să mintă de către părinţi lor pentru a putea obţine beneficii materiale colosale din averea Megastarului. Pentru a clarifica ataşamentul său deosebit pentru copii, Michael a mărturisit că nu a avut o copilărie tocmai frumoasă datorită tatălui, care îl agresa atât fizic cât şi verbal şi cu care niciodată nu a avut o relaţie prea strânsa. Acest fapt nefericit l-a făcut să iubească copiii. De aceea în multe dintre videoclipuri apar copii.
În 2009 Michael avea să lanseze „This Is It”, albumul care dorea să anunţe retragerea sa din lumea muzicii. Cu acest album urma să susţină un turneu cu cincizeci de concerte la Londra, din luna iulie 2009 pana în martie 2010. Dar, din păcate, acest album i-a anunţat retragerea sa din lumea reală. Căci, pe data de 25 iunie 2009, Michael a suferit un stop cardio-respirator şi a murit. Apropiaţii lui MJ susţin că acesta s-a prăbuşit la podea în timpul repetiţiilor pentru turneu imediat după ce i-a fost administrat medicamentul pe care îl lua să reziste celor cincizeci de concerte. Doctorul personal al Regelui Pop, Conrad Murray, susţine că a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-l salveze, dar eforturile sale au rămas fără succes. Totuşi, în acest caz doctorul rămâne principalul suspect. El a fost adus în faţa instanţei şi a trebuit să plătească o sumă de 300.000 de dolari drept despăgubiri, iar dacă ancheta va mai continua doctorul poate primi o închisoare de patru ani. În urma tragicei veşti a morţii lui Michael Jackson, în toată lumea fanii s-au strâns pentru a-l omagia pe regele fără egal al pop-ului. Sute de sosii ale sale au ieşit în stradă pentru a spune: „Michael nu a murit, el va trăi în inimile noastre pentru totdeauna”.

Un comentariu:

  1. Articolul este putin cam "miscat" in a doua parte. Tatal sau nu a functionat ca solist in trupa Jackson5, iar Jermaine nu este fratele mai mic. Cred ca am mentionat asta in articolul scris in original :-? Daca nu, sper sa am ocazia sa rectific.

    RăspundețiȘtergere