„Micul prinţ” este numele poveştii unui copil de şase ani. Numind-o astfel, povestitorul dedică cartea celui mai bun prieten al său, un băieţel care pricepe şi înţelege totul în jurul său dar pe care nimeni nu îl înţelege şi, de aceea, are nevoie de multă mângâiere.
Copil fiind, povestitorul însuşi alesese să devină pilot în urma dezamăgirii sale că oamenii mari nu-l înţelegeau, că nu-i înţelegeau desenele pe care le încerca. De exemplu, desenul unui elefant în pântecul unui şarpe boa şi secţiunea făcută acestui desen, asemănându-se cu o pălărie, îi făcea pe toţi cei mari să spună că a desenat o pălărie şi nu un elefant înghiţit de un boa. Dezamăgit de neînţelegerea celorlalţi, de atunci, din copilărie, „aşa am trăit eu, stingher, fără să am cu cine sta într-adevăr de vorbă.” Neînţelegându-l şi îndemnându-l să se ocupe cu altceva, cu lucruri «mai serioase» decât desenul, oamenii mari parcă îi tăiaseră aripile, avântul şi visurile sale de copil.
Dar singurătatea povestitorului se sfârşeşte când ajunge în pustiul Sahara, fiind nevoit să aterizeze aici din cauza problemelor cu motorul avionului său.
Într-un mod straniu, în pustiu, îl cunoaşte pe micul prinţ, un prieten adevărat, care îl înţelege cu adevărat şi cu care poate vorbi cu adevărat, atunci când „în revărsat de zori” îl trezeşte un glas cristalin:
-„Te rog… desenează-mi o oaie!”
La început, pilotul îi desenează băieţelului o oaie bolnavă, apoi un berbec, o oaie bătrână şi, într-un final, îi desenează o ladă şi îi spune că oaia se află înăuntru. Micul prinţ înţelegea toate aceste lucruri cum nimeni altcineva nu le mai înţelesese până atunci. Fapt acesta îl bucură pe pilot şi îl determină să-l îndrăgească pe copil.
În zilele petrecute împreună în pustiu, pilotul se împrieteneşte cu micul prinţ şi încet, încet îi află acestuia viaţa petrecută de când a venit pe Pământ de pe o stea, planeta lui de baştină, atât de mică încât abia întrecea mărimea unei case.
Prin întrebările pe care micul prinţ i le pune în legătură cu oaia pe care o desenase, pilotul află în fiecare zi câte ceva nou despre planeta, plecarea şi călătoria prinţului.
Spre exemplu, în cea de a treia zi de când se întâlniseră, pilotul află despre năpasta baobabilor care cu rădăcinile lor străpung planeta mică a prinţului şi aceasta sare în aer. Curăţarea planetei de ierburile rele, spune micul prinţ ca învăţătură de minte, „e ceva ce ţine de disciplină, după ce te-ai dichisit de dimineaţă trebuie să dichiseşti şi planeta… să smulgi şi baobabii când sunt mici, de îndată ce-i deosebeşti de tufele de trandafiri.” Înţelegându-i durerea pricinuită de pierderea stelei pe care locuise, pilotul desenează, sub îndrumarea prinţului, planeta cu scoaterea baobabilor.
În cea de-a patra zi pilotul află cum prinţul se desfăta pe planeta lui cu farmecul apusurilor de soare, care îl încântau. Şi pilotul desenează apusuri de soare.
În a şasea zi prinţul întreabă pilotul: „Oile mănâncă şi florile?” iar atunci acesta află despre floarea prinţului, pe care prinţul o laudă încântat: „Mireasma ei mă îmbată şi mă înseninează!” Era o floare mândră, care-l iubea pe prinţ şi la care prinţul ţinea foarte mult şi de care îi era tare dor.
Pilotul mai află de la prinţ că acesta, până să ajungă pe Pământ, vizitase asteroizii: 325, 326, 327, 328, 329 şi 330.
Pe asteroidul 325 trăia „un rege înveşmântat în purpură şi în hermină, pe un tron lipsit de orice podoabă” de la care prinţul aflase că „trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate da” şi că „autoritatea se bizuie pe raţiune”. Pe o altă planetă cunoscuse un vanitos, pentru care toţi oamenii erau doar nişte admiratori ai săi. Într-un alt loc întâlnise un beţiv care bea să uite „de ruşinea de a bea”. Pe un alt asteroid făcuse cunoştinţă cu un businessman care număra stelele pe care le stăpânea. Într-altă parte, pe cea mai mică dintre toate planetele pe care le vizitase, încăpeau doar un felinar şi un lampagiu, iar acesta stingea şi aprindea felinarul la consemn. Aici, prinţul văzuse 1.440 de apusuri în douăzeci şi patru de ore, lucru care l-a încântat nespus de mult, pentru că-i aducea aminte de apusurile de pe steaua lui. Altundeva cunoscuse un geograf de la care aflase că exploratorii descoperă lucrurile, că beţivii văd dublu, că florile sunt efemere şi că geografii sunt savanţi care scriu cărţi despre lucruri eterne.
Când ajunsese pe Pământul, prinţul observase că acesta nu este o planetă oarecare. Pe ea trăiesc mulţi regi, geografi, businessmani, beţivi, vanitoşi etc.
Începându-şi călătoria pe Pământ, micul prinţ întâlnise un şarpe boa, o floare în pustiu, un munte… După ce a umblat vreme îndelungată prin nisip şi pe stânci a descoperit un drum care ducea spre oameni. Mai întâlnise şi o grădină de trandafiri asemănători florii sale, despre care până atunci crezuse că este singură în univers. Apoi cunoscuse o vulpe cu care s-a şi împrietenit şi de la care a învăţat că „a îmblânzi înseamnă a-ţi crea legături”. Tot de la vulpe mai aflase o altă mare taină: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.” Vulpea îi mai spusese: „Numai timpul împărţit cu floarea ta o face atât de preţioasă şi tot tu eşti răspunzător pentru floarea ta”. În afară de vulpe, povestitorul află că prinţul mai întâlnise un acar şi un negustor.
În a opta zi de când pilotul se prăbuşise în deşert şi îl întâlnise pe micul prinţ, apa de băut se terminase iar cei doi, fiindu-le sete, au plecat în căutarea unei fântâni. Prinţul, ostenit, a adormit iar pilotul l-a luat în braţe purtându-l astfel până când descoperise o fântână.
În această a opta zi, pilotul mai află că peste o zi se împlineşte un an de când prinţul a venit de pe steaua lui pe Pământ. De aceea, prinţul se întoarce la locul coborârii sale pe planetă şi, pentru a rămâne singur cu amintirile şi dorurile sale, îl trimite pe pilot la avionul său prăbuşit să-l repare, spunându-i la despărţire: „Vino mâine seară.”
Ziua următoare, spre seară, pilotul l-a văzut pe micul prinţ aflat pe un zid de piatră şi l-a auzit vorbind cu cineva: era acel şarpe boa pe care îl mai întâlnise şi pe care acum îl întreba dacă are veninul bun, căci veninul şarpelui boa poate răpune pe cineva în treizeci de secunde. Drept răspuns, şarpele boa l-a muşcat pe prinţ şi i-a dat veninul lui iar prinţul s-a prăbuşit în nisip. În urma muşcăturii, prinţul suferea foarte mult. Pentru a-i uşura durerile, pilotul i-a desfăcut fularul de aur, l-a udat cu apă pe la tâmple apoi i-a dat să bea… şi nu l-a întrebat nimic. Atunci prinţul i-a spus: „Mă bucur foarte mult că ai descoperit ce-i trebuie maşinii tale. Vei putea să te întorci acasă… Azi mă întorc şi eu acasă.”
Pasiunea pentru desen a autorului-pilot a rămas şi la maturitate, dovadă este faptul că fiind singur în pustiul Saharei sufletul său de copil s-a dezlănţuit iar pasiunea din copilărie pentru desen a reînviat, ajutată şi de chipul micului prinţ venit din stele.
Toate evenimentele povestite de autor în „Micul prinţ” sunt desenate în carte: regele, vanitosul, beţivul, lampagiul, businessmanul, geograful, şarpele, grădina cu trandafiri, fântâna, prinţul muşcat de şarpe, o stea care arată locul unde micul prinţ s-a ivit pe Pământ şi… apoi totul dispare.
Povestea este pentru copiii cu inima curată, nevinovată, care nu răspund când sunt întrebaţi dar care insistă cu întrebările lor până se lămuresc, care râd, care se bucură de orice şi cred că florile vorbesc şi că stelele sunt locuite. Ei au nevoie de încurajarea şi de sprijinul celorlalţi la încercările lor în muzică, în desen sau în joc pentru a-şi putea împlini visurile. Şi cărora nu trebuie să li se taie aripile avântului lor, precum povestitorului sau micului prinţ din poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu