Lumea copilăriei

Luciana Dumitrescu VIII A

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe această lume şi nu ştim când şi unde se termină ea. Ne trezim doar că nu mai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin.

Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele existenţei, ale lumii.

Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul cu maximă intensitate, în care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi, în acelaşi timp, cu toată lumea.

Copilăria mea este frumoasă, sinceră şi luminoasă. Am prieteni pe care îi cunosc încă de la grădiniţă iar la şcoală mi-am făcut noi prieteni, şi ne înţelegem foarte bine cu toţii. Ne ajutăm când avem nevoie dar ne şi răsplătim reciproc, dovedind că ne putem baza unii pe alţii. La sfârşitul clasei a patra vine şi prima noastră despărţire, cea de doamna învăţătoare, o fiinţă deosebită care ne-a învăţat multe lucruri folositoare. Dar apar şi noi întâlniri, la începutul clasei a cincia, cu o persoană minunată numită “doamna dirigintă” şi mulţi alţi profesori bucuroşi că ne vor învăţa din experienţa lor şi care ne vor sta alături alţi patru ani ai vieţii noastre.

Toate acestea fac parte din viaţa fiecărui om, pe care o trăieşte aşa cum simte şi aşa cum doreşte.

Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia copilăriei dispare.

Când începe şi când se termină copilăria? Nu ştim. Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi, ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea.

Copilăria trebuie trăită din plin pentru că mai târziu vom regreta pierderea acestor clipe frumoase, ea fiind inima tuturor vârstelor.